semn-accident-castanilor.jpg

Un accident rutier s-a produs marți în jurul orei 13.00 pe Bulevardul Castanilor din Ploiești, în zona London House. 

 

UPDATE: Din primele cercetări efectuate de polițiști, accidentul se pare că s-a produs pe fondul nepăstrării distanței regulamentare de deplasare.

Potrivit ISU Prahova, în accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau în total șase persoane. În urma impactului o tânără în vârstă de 25 ani de ani și un copil în vârstă de 10 ani au fost răniți. 

 

Victimele au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Ploiești. Femeia a suferit un traumatism cranio cerebral, iar copilul în vârstă de 10 ani un traumatism cranio facial. 

Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili modul în care s-a produs accidentul.