pomana-hoti-spargeri-ploiesti.jpg

În doar o lună de zile în Ploiești au fost înregistrate 26 de furturi din locuințe. La fiecare spargere hoții au reușit să plece din locuințele ploieștenilor cu sume de bani sau bunuri cu o valoare cuprinsă între 500 și 20 000 lei. 

 

Potrivit IJP Prahova, în perioada 15 aprilie-15 iunie au avut loc furturi din locuințe în zona Centrală (Piața Victoriei, Bulevardul Republicii, strada Gheorghe Doja și strada Gârlei),  zona de Nord (străzile Constantin Brezeanu, Andrei Mureșanu, Cibinului, Alexandru Odobescu, Alexandru Depărățeanu și Clemenței), zona de Vest (Șoseaua Vestului, Ineu, Charles Darwin, Marin Moldoveanu, Tudor Vladimirescu și Traian), dar și zona de Sud (străzile Rafinorilor, Fabricilor, Pompierilor, Ciprian Porumbescu, Jianu, Mihai Bravu, Bârsei și Tânărul Muncitor)

În urma cercetărilor s-a stabilit că, pentru a pătrunde în locuințele vizate, infractorii au recurs la forțarea sistemelor de închidere a ușilor și a ferestrelor, folosirea unor chei potrivite, dar și la câștigarea încrederii victimelor în vederea obținerii acceptului acestora pentru a pătrunde în locuință. 

 

În ultima perioadă în Ploiești a crescut incidența celui din urmă mod de operare, victimele relatând faptul că persoane necunoscute s-au prezentat la ușa locuinței și sub pretextul că prestează diverse servicii sau efectuează verificări ale instalațiilor de gaze sau electricitate au solicitat accesul în locuință.

Odată ajunși în interior, infractorii au creat anumite diversiuni pentru a determina victima să meargă în altă încăpere, profitând de acest fapt pentru a sustrage bani sau valori. 

Totodată victimele au relatat situații în care infractorii au solicitat accesul în locuință sub pretextul oferirii de bani sau bunuri pentru pomenirea unei persoane decedate. 

Poliția sfătuiește prahovenii să fie precauți în astfel de situații și să-și securizeze ușile și ferestrele cu sisteme de închidere de calitate. Nimeni nu trebuie să ofere persoanelor necunoscute informații despre bunurile deținute sau despre sumele de bani care se află în casă. 

Nu permiteți accesul persoanelor necunoscute în locuință decât sub motive justificate și argumentate corespunzător. De reținut faptul că lucrările de verificare a instalațiilor sau prestarea diverselor servicii se efectuează numai prin intermediul asociației de de locatari, cu o prealabilă notificare a acestora. 

Ținând cont de creșterea numărului ploieștenilor furați prin metoda ”Pomana”, nu vă asumați riscul de a accepta în interiorul locuinței persoanele care pretind că oferă mâncare sau haine pentru pomenirea celor morți. 

Dacă ați fost victima unui furt din locuință, sesizați în cel mai scurt timp Poliția și nu încercați să interveniți în câmpul infracțional, riscând să distrugeți probe care pot duce la prinderea făptașilor. 

Potrivit IJP Prahova, prevenirea furturilor din locuințe reprezintă un domeniu prioritar de acțiune preventivă pentru acest an. În acest sens, la nivel județean se află în implementare un proiect care presupune implicarea tuturor subunităților de poliție în activități cu caracter informativ-preventiv pe această linie de muncă. 

Astfel, numai în municipiul Ploiești structura de analiză și prevenire a criminalității din IJP Prahova, cu sprijinul poliției de proximitate a desfășurat 25 de activități de informare în rândul unui public țintă format din 2800 de beneficiari direcți. Activitățile sunt organizate atât la cluburile de pensionari din municipiu cât mai ales în rândul locatarilor din zonele vizate de polițiști

 

Administrație
  • Joi, 21 Septembrie 2017
  • De Roxana Tănase

Creșele s-au redeschis înaintea școlilor

La cererea părinților care au susținut că nu au cu cine să-și la copiii acasă, creșele din Ploiești s-au redeschis în această dimineață. În ciuda faptului că, miercuri (20 septembrie 2017),...

Auto-moto
  • Joi, 21 Septembrie 2017
  • De Ștefan Vlăsceanu

Atenție șoferi! Acțiuni rutiere în Ploiești

Polițiștii au ieșit joi în traficul din Ploiești încă de la primele ore ale dimineții în cadrul programului EDWARD, proiect care vizează siguranța rutieră, susținut de Comisia Europeană.  Ziua de 21...