spot_img
- Publicitate -

Atenţionare preventivă

Data:

atentionare-preventivaPreventiv, două rafinării de pe raza municipiului Ploieşti au anunţat Agenţia de Mediu şi Garda de Mediu Prahova că efectuează astăzi şi mâine o serie de manevre tehnice. Şi, tot preventiv, populaţia a fost informată că există riscul să apară emisii de bioxid de sulf şi hidrogen sulfurat, motiv pentru care nu trebuie să se mai alerteze în cazul apariţiei unor mirosuri.

Protocolul de colaborare încheiat între Prefectura Prahova şi conducerea rafinăriilor din Ploieşti începe să dea roade. Cel puţin aceasta este concluzia autorităţilor după ce Agenţia de Mediu şi Garda de Mediu au primit informări cu privire la manevrele tehnice care au loc astăzi şi mâine la două dintre rafinăriile din Ploieşti. Prefectura Prahova, Garda de Mediu şi Agenţia de Mediu Prahova promit că vor monitoriza situaţia. Problema este că în Ploieşti în ultimele săptămâni, mai mulţi locuitori au semnalat prezenţa unor mirosuri insuportabile în atmosferă, iar la acea dată nicio rafinărie nu semnalase efectuarea de manevre tehnice. De unde şi întrebarea fără răspuns, cel puţin până acum, cine este poluatorul?

Sursa: Știrile Alpha TV Ploiești

Fulgere deasupra Găgeniului. Imagini impresionante

Mai multe localități din Prahova s-au aflat seara trecută sub avertizări meteorologice de vreme severă. În unele a plouat torențiale, în altele a căzut...
- Publicitate -

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Cofetăria Le Bonbon din Ploiești și povestea tortului viral

În Ploiești, pe Bulevardul Petrolului, se află laboratorul Cofetăriei...

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...
- Publicitate -

Exclusiv

Super show auto pe Hipodromul din Ploiești. Intrarea este liberă!

Peste 200 de mașini vor fi expuse, în perioada...

Reacția profesorului Gabriel Țaga (CNVM) în scandalul demiterii

Directorul demisionar al Colegiului Național Mihai Viteazul din Ploiești,...

Harta fântânilor „otrăvite” din Prahova

Nitrați, nitriți, cloruri, amoniu, turbiditate mult prea mare, dar...

Reacția Gărzii de Mediu la poluarea cu var nestins de la Vega

După ce Observatorul Prahovean a publicat articolul ”Praf alb...

Directorul CNMV Ploiești și-a dat demisia

Gabriel Țaga, directorul Colegiului Național Mihai Viteazul Ploiești, și-a...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Vreme severă duminică. Măsuri speciale anunțate de autorități

Ca urmare a unei noi avertizări meteorologice emise de...

Doar trei locuri libere la pregătitoare, la Școala Spectrum

A început a doua etapă de înscriere la clasa...

Val de susținere în scandalul demiterii profesorului Țaga

1620 de semnături au fost strânse până sâmbătă, 24...

Val de ploi în Prahova. Cum va fi vremea în iunie

Prahova se află sub o informare meteo de ploi...

Republica de sub Castani: Ce poți face astăzi pe Bulevard

Republica de sub Castani a ajuns la weekendul cu...
- Publicitate -

Emisiuni

Super-Show auto la Hipodromul Ploiești

Ediție specială, astăzi la Observatorul Prahovean LIVE, pe tema...

Cum au ajuns românii să se urască din cauza alegerilor

Alegerile prezidențiale i-au împărțit pe români în două tabere...

Cum au votat prahovenii la alegerile prezidențiale? VIDEO

Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale, iar Prahova s-a...
- Publicitate -

Vox Publica

Locuiești la bloc? N-o să-ți placă asta

După ploile din ultima perioadă, vegetația a ”explodat”, iar...

Șefa ISJPH, Ilona Rizea, urma să-l demită pe directorul Țaga

Știrea zilei de ieri, din Ploiești, este demisia lui...

E timpul să dăm uitării ura politică. Români, la treabă!

E trist ce ni se întâmplă în ultima vreme....
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Vreme severă duminică. Măsuri speciale anunțate de autorități

Ca urmare a unei noi avertizări meteorologice emise de...

Republica de sub Castani: Ce poți face astăzi pe Bulevard

Republica de sub Castani a ajuns la weekendul cu...

Fulgere deasupra Găgeniului. Imagini impresionante

Mai multe localități din Prahova s-au aflat seara trecută...

Intervenții ale pompierilor în Prahova din cauza vremii

Pompierii au intervenit în ultimele 24 de ore în...
- Publicitate -

Controale ale polițiștilor pe străzile Ploieștiului

Controale, la această oră, ale polițiștilor prahoveni pe străzile...

Balta Doamnei: Un tată de 81 de ani și-a ucis fiul cu un cuțit

Vineri, 23 mai, într-o curte din comuna Balta Doamnei,...

Prăpăd în Prahova. Grindină cât oul de găină

E prăpăd, la această oră, în mai multe localități...

Mehmet Topal a plecat (din nou) de la Petrolul Ploiești

Petrolul Ploiești a anunțat astăzi, 23 mai, printr-o postare...