Jurnalul Naţional publică un serial despre reabilitarea Drumului Judeţean 713, care face legătura între staţiunea turistică Sinaia-Cabana Cuibul Dorului-Şaua Dichiului şi ajunge până în apropiere de Cabana Babele şi Complexul Piatra Arsă. Prin această investiţie, Parcul Natural Bucegi, zonă protejată Sit Natura 2000, este în pericol de a fi distrus.
Ursul brun şi capra neagră vor da nas în nas cu cocalarul şi piţipoanca, floarea de colţ va deveni trofeul perfect pentru prinţesa pe tocuri cui, iar Babele şi Sfinxul vor fi decoruri numai bune pentru încins grătarele. O să fie plin pe Facebook de poze cu monumentele naturale din creierii munţilor. Nu o să mai treacă mult timp şi vom vedea Babele şi Sfinxul decorate cu graffiti. Parcul Natural Bucegi este pe punctul să devină zonă de promenadă pentru mii de turişti, care vor avea acces necontrolat în Rezervaţie după ce autorităţile au început lucrările de asfaltare a unui drum de munte care străbate parcul. Covorul asfaltic de 16 kilometri va deschide accesul turiş-tilor către tot Platoul Bucegi.
În acte, proiectul se numeşte pompos reabilitarea Drumului Judeţean 713, care face legătura între staţiunea turistică Sinaia-Cabana Cuibul Dorului-Şaua Dichiului şi ajunge până în apropiere de Cabana Babele şi Complexul Piatra Arsă. Bugetul alocat este de peste 12 milioane de euro pentru un drum care deocamdată duce doar pe platoul Bucegi, în apropiere de un kilometru de cabana Piatra Arsă. Drumul trece graniţa judeţelor Prahova şi Dâmboviţa, iar paternitatea proiectului de reabilitare şi modernizare a DJ 713 este rodul asocierii celor două Consilii Judeţene. Finanţarea lucrărilor de reabilitare este asigurată de la bugetele locale şi din alte surse legal constituite, potrivit panoului postat la începutul drumului. Primii 6 kilometri sunt pe teritoriul judeţului Prahova, iar următorii 10 kilometri se află pe teritoriul judeţului Dâmboviţa.
Continuarea pe jurnalul.ro
Citiţi AICI cum s-au obţinut avizele pentru o investiţie anti-natură.
Foto: jurnalul.ro
Cum ți se pare subiectul?