- Publicitate -

Începând de astăzi vremea se strică. Ploi, grindină și descărcări electrice

Data:

ploaie-vreme-pl.jpg

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare valabilă în perioada 25-27 mai care vizează o instabilitate atmosferică accentuată.

- Publicitate -

Avertizarea intră în vigoare începând cu ora 15.00 și expiră sâmbătă la ora 23.00. În intervalul menţionat, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi căderi de grindină.

În după-amiaza zilei de miercuri (24 mai) și în noaptea de miercuri spre joi (24/25 mai) astfel de fenomene vor fi frecvente în vestul, sud-vestul, centrul și nordul țării. Joi, vineri și sâmbătă (25, 26 și 27 mai) instabilitatea atmosferică se va manifesta în sudul, centrul și estul teritoriului și în toată zona montană.

Se vor înregistra cantităţi de apă care, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăşi local 15…20 l/mp și izolat 40…50 l/mp.

- Publicitate -

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Exclusiv

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -

Informații utile

Vrei să-ți cumperi o locuință? Ce criterii trebuie să iei în considerare (II)

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

O familie din Prahova, a cărei casă a fost mistuită de flăcări, primește ajutor de la antreprenori

În urmă cu câteva săptămâni, o familie din satul...

Întreruperi de energie electrică în Prahova în perioada 22-26 aprilie. Localitățile afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Sedentarismul și obezitatea influențează longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Campioană a Ploieștiului, umilită de șeful CSM, consilier personal al primarului Volosevici

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Mihai Nicolae au...

Arhitectul Răzvan Enescu: ”Andrei Volosevici ne-a mințit în 2020”

Arhitectul Răzvan Enescu, a acordat un interviu lui Bogdan...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

- Publicitate -