Senatorul PSD, Iulian Bădescu, a transmis o solicitare publică primarului Andrei Volosevici pe marginea unui subiect sensibil în această perioadă: putearea de reacţie a autorităţilor în faţa unui seism puternic. Citiţi, mai jos, scrisoarea deschisă:
Stimate domnule primar,
Tragedia cu care se confruntă, în aceste zile, Japonia – al cărei teritoriu a fost lovit, succesiv, de un cutremur de mare magnitudine şi de uriaşe valuri tsunami – vă este, desigur, cunoscută.
Dincolo de tragismul ei, situaţia dramatică din Japonia ne reaminteşte faptul că, din nefericire, şi România este situată într-o arie geografică în care este oricând posibilă producerea unor mişcări seismice devastatoare.
În Bucureşti şi în multe alte localităţi din ţară, printre care se numără şi oraşul în care trăim, sunt vizibile, încă, urmările cutremurelor care au afectat teritoriul României în ultimele decenii, cele mai multe dintre aceste urmări datorându-se marelui seism care a zguduit centrul şi sudul ţării în martie 1977.
De bună seamă, nu ne dorim să încercăm experienţa unei noi catastrofe de proporţii.
Din păcate, însă, specialiştii în fizica Pământului ne avertizează că trebuie să fim pregătiţi permanent pentru o astfel de experienţă.
Domnule primar,
Este pregătită instituţia pe care o conduceţi să facă faţă unei eventuale situaţii de acest gen?
Există, la nivelul structurilor administrative pe care le aveţi în subordine, o listă a clădirilor expuse unui risc seismic ridicat? Există un plan de consolidare a acestor clădiri? Câte dintre aceste clădiri vor fi consolidate în 2011? Există un plan de măsuri de intervenţie pentru limitarea efectelor unei calamităţi naturale de proporţii? Ce măsuri specifice de intervenţie sunt prevăzute în cazul în care (şi) instalaţiile rafinăriilor din Ploieşti vor fi calamitate?
Vă rog să răspundeţi public acestor întrebări.
Cu stimă, Iulian Bădescu