Surse din interiorul Vămii Ploiești ne-au declarat în urmă cu câteva minute că procurorii DNA verifică nu doar activitatea actualului șef, Cornel Costea, ci și o serie întreagă de alte aspect ale activității derulate în vamă în ultimii ani. Până la primirea unor informații concrete despre ceea ce se întâmplă acum la punctul vamal, republicăm articolele scrise de noi în luna octombrie a anului trecut deoarece este foarte posibil ca demersul procurorilor DNA să fi fost generat chiar de acuzațiile aduse de angajați în acea perioadă.
Vama Ploiești, hogeac pentru șoferi și curve / Angajații revoltați rup tăcerea (I)
Birouri transformate nopțile în camere de închiriat cu ora pentru șoferii de tiruri prinși de flama iubirii cu prostituate luate de pe marginea șoselei; grupuri sanitare din care bolile venerice se lipesc atât de ușor de tine că divorțul devine o chestiune de timp; o cheie universală care se potrivește la absolut toate ușile construcției și care stă la administratorul clădirii sau la paznic ale căror buzunare pe care le părăsește frecvent și la “tarife” modice; în jur de 60 de grade în birouri vara, sub 5 grade în birouri iarna. Acesta este mediul în care au lucrat vameșii prahoveni în ultimii ani. Vă prezentăm în exclusivitate un interviu incendiar realizat sub protecția anonimatului cu un grup de angajați ai instituției.
Mai bine pe bani decât gratuit
Reporter: Vama Prahova funcţionează într-un sediu pus la dispoziţie de comisionarul vamal Wim Bosman?
Angajat: Da. Până anul trecut a fost un contract de comodat şi începând cu anul acesta sau finele anului trecut, nu ştiu, exact, a fost schimbat cu unul de chirie.
Rep.: Contractul de comodat nu implica plata unei chirii?
ANGAJAT: Nu, nu, a fost cu titlu gratuit, după care s-a negociat o chirie de aproximativ 200 de milioane/lună, fără utilităţi.
Rep.: Începând cu martie 2010?
ANGAJAT: Au fost făcute “un milion” de acte adiţionale şi nu mai ştiu exact cu ce dată a fost încheiat contractul. Acum plata chiriei este de 200 milioane/lună, fără utilităţi şi fără TVA. Asta în condiţiile în care au fost transmise celor de la Regională şi preşedintelui ANAF copii după oferta unei societăţi, RomBeerCrangașu şi de la o altă societate, o fostă unitate militară, pe lângă Crângul lui Bot, o fabrica de armament. Societatea respectivă ne-a pus la dispoziţie cu titlu gratuit spaţiul respectiv, cu toate utilităţile şi mijloacele de trasport ale angajaţilor. La fabrica de armament chiria ar fi fost undeva la 2-3 euro/mp, dar în condiţiile în care regionala le disponibilizează 600-700 milioane de lei vechi pentru reparaţia acoperişului, era cu titlu gratuit până în momentul când s-ar fi amortizat acea sumă. Cea de la RBC era cu titlu gratuit, cu toate spaţiile necesare desfăşurării activităţii, inclusiv arhiva, puse la dispoziţie gratuit.
Calculatoarele Vămii la dispoziția comisionarilor
Rep.: Wim Bosman este și declarant vamal?
ANGAJAT: Da. Și comisionar vamal, și administratorul clădirii, în acelasi timp.
Rep.: Cam cât ar fi suprafața utilă a Vămii?
ANGAJAT: 250 mp pentru Vamă la etaj și 250 mp la parter, pentru comisionari. Aceștia plătesc o chirie de 25 de euro/mp fără TVA și utilităţi.
Rep.: Spuneaţi că întreg sediul are cheie comună, universală, cu care pot fi accesate toate birourile, şi la Vamă şi la comisionarii vamali, această cheie fiind deţinută de un reprezentant al societăţii Wim Bosman?
ANGAJAT: Exact. Ei aveau 2 chei cu care deschideau orice birou. Cunoşteau parolele de la calculatoarele Vamii, şi puteau să umble în calculatoarele Vămii. În momentul în care intram dimineaţa în birouri îi găseam pe comisionarii de la Bosman lucrând pe calculatoarele noastre, pe parolele noastre.
Rep.: Pe calculatoarele Vămii?
ANGAJAT: Da. Pe parolele de acces în sistem ale angajaţilor Vămii. Acolo se putea întâmpla orice. Vă daţi seama ca o singură cifră daca ar fi fost eliminată dintr-un document, dacă în loc de 20.000 ar fi trecut 2.000, ar fi schimbat încadrarea respectivelor produse.
Birourile vameșilor numai bune pentru sex
Rep.: Îmi spuneaţi că la Vamă veneau şoferii de tir cu curve…
ANGAJAT: Sigur că da. Veneau şi în afara programului, şi în timpul programului. Şi între 8-16, şi după. Foloseau birourile Vămii pe post de camere de… Dimineţile era aproape imposibil să foloseşti grupul sanitar din cauza prezervativelor sau a lamelor de ras împrăştiate pe acolo. Ca să nu mai vorbesc de birouri…
Rep.: Aţi reclamat chestiile astea?
“Șobolanii colcăie prin birouri”
ANGAJAT: Din câte știu au fost făcute o grămadă de adrese. Iarna erau temperaturi de 6-7 grade, lumea stătea cu mănuşi în mâini. A fost făcut lobby la Bucureşti, ni se dea pentru oameni aparate de aer condiţionat. Nu se putea sta. Vara erau 60 de grade. Le-am spus celor de la regională: “domnule, aici sunt condiţii inumane de lucru, nu puteţi să-i lăsaţi aşa pe oameni. Iarna foarte frig, vara foarte cald, şobolanii colcăie prin birouri”.
Rep.: La solicitarea de a muta sediul, răspunsul care a fost?
ANGAJAT: “Da… Sigur… Cum să nu…. Dacă găsiţi ceva, anunţaţi-ne imediat… Se rezolvă”. Cum a fost găsită o variantă nouă, avantajoasă, au zis să fie încheiat contractul de închiriere cu Bosman. Gândiţi-vă, aveau la dispozitie oferta RBC valabilă în 60 de zile de la semnarea contractului aşa cum scria în ofertă. Firma ne punea la dispoziţie cu titlu gratuit toate spaţiile de care avem nevoie pentru birouri, spaţii speciale pentru arhivă, parcare gratuită pentru angajaţi… Parcarea care ar fi fost amenajată pentru tiruri ar fi fost mai mare decât cea de care dispune vama la momentul acesta. Parcarea pentru tiruri are acum 11.000 mp, iar acolo ar fi fost 15.000 mp. Aici mai avem o problemă majoră: pentru că nu există un mijloc public de transport în comun, angajaţii Vămii nu au cu ce să ajungă la muncă şi, dacă nu au maşină proprie, trebuie să îi aşteapte pe comisionari la colţul străzii ca să-i aducă la serviciu. În imediata apropiere a spaţiului pus la dispoziţie gratuit de RBC există o staţie de autobuz prin care trec mai multe linii de transport în comun fapt care ar fi rezolvat problema navetei angajaţilor.
Venit, măsurat, plecat, încheiat contract pe bani
Rep.: Am înţeles. Și care a fost reacția conducerii Regionalei?
ANGAJAT: Singura “vizită” a unui şef de la regională a fost anul trecut când a venit directorul adjunct Dragoș Mihai să rezolve cu spaţiul. Tocmai apăruse problema chiriei. A venit, a măsurat personal spaţiul folosit de Vamă şi a plecat fără să mai stea de vorbă cu cineva. M-am mirat când am văzut că un director adjunct a venit să măsoare personal cu ruleta sediu Vămii însă explicaţia am primit-o atunci când am auzit de contractul de închiriere. Asta se întâmpla la câteva zile după ce le-au fost transmise ofertele agenţilor economici de care v-am spus şi s-au grăbit să încheie acest contract de închiriere cu Wim Bossman.
Rep.: Bun, şi când a făcut măsurătorile pentru chirie…
ANGAJAT: Vă rog încă odată să reţineţi că măsurătorile le-a făcut personal directorul adjunct al regionalei, Dragoş Mihai.
Rep.: Bun, şi nu l-aţi tras de mânecă, nu i-aţi arătat condiţiile în care lucraţi?
ANGAJAT: Era foarte grăbit. A venit, a măsurat şi a plecat. Nimeni nu s-a interesat de noi. Ce să vă mai zic… Sunt poze cu toaletele se refulează efectiv vara, când se împrimăvăreaza sau când plouă. Iarna, când îngheaţă apa pe conducte, nu poţi să foloseşti toaletele. Oamenii trebuie să meargă în pădure… Vă daţi seama, erau la un moment dat 3 sau 4 fete însărcinate.
O precizare importantă: data ultimului interviu este 15 septembrie 2010, deci vă recomandăm să considerați situațiile descrise ca fiind valabile până la acea dată.