- Publicitate -

Lucia Grozea, mama ucigașă din Ploiești, trimisă în judecată pentru omor calificat

lucica grozea

Lucia Grozea, femeia acuzată că și-a ucis propriul copil cu mai multe lovituri de topor, a fost trimisă în judecată, marți, de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.

- Publicitate -

Este acuzată de omor calificat și, dacă va if găsită vinovată, riscă peste 20 de ani de închisoare. Ploieșteanca și-a recunoscut fapta în fața anchetatorilor, descriind cu lux de amănunte toate etapele care au precedat crima, dar și ceea ce a urmat după săvârșirea ei.

Reamintim că Lucia Groza a stat în casă cu cadavrul fiului ei câteva zile, după care l-a îngropat singură în curtea casei sale. Pentru că nu a rezistat remușcărilor, femeia a fost cea care a anunțat autoritățile, dar la două săptămâni după ce făcuse oribila faptă.

În timpul anchetei făcută de procurori, aceștia au încercat să afle dacă femeia a mai avut un complice, pentru că se punea problema că singură nu ar fi putut să sape o groapă și nici să care cadavrul. Până la acest moment, Lucia este singurul suspect trimis în judecată pentru crima din cartierul Mihai Bravu.

Detalii șocante în cazul crimei de la Ploiești. Și-a făcut curaj cu o sticlă de Metaxa

Provocarea observatorul prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai ceva de spus despre articol? Lasă un comentariu aici

Comentariul tău
Numele tău

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Gara de Sud din Ploiești a ajuns focar de infecție și nimeni nu ia nicio măsură – FOTO

Jeg, mizerie, gunoi, paragină, astea sunt cuvintele care definesc orașul Ploiești din punct de vedere al administrației, astea sunt definitorii și pentru Gara de...

De duminică România intră în Schengen aerian. Ce se va întâmpla la aeroport

Începând cu duminică, 31 martie 2024, România intră în spaţiul Schengen, dar doar aerian şi maritim. Aderarea la spaţiul Schengen terestru încă nu este...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Gara de Sud din Ploiești a ajuns focar de infecție și nimeni nu ia nicio măsură – FOTO

Jeg, mizerie, gunoi, paragină, astea sunt cuvintele care definesc orașul Ploiești din punct de vedere al administrației, astea sunt definitorii și pentru Gara de...

De duminică România intră în Schengen aerian. Ce se va întâmpla la aeroport

Începând cu duminică, 31 martie 2024, România intră în spaţiul Schengen, dar doar aerian şi maritim. Aderarea la spaţiul Schengen terestru încă nu este...

Ce sancțiuni au fost dispuse în cazul bebelușilor încurcați la maternitatea Ploiești

O singură asistentă a fost găsită vinovată în cazul bebelusilor încurcați la externare, la maternitatea din Ploiești, în luna februarie a acestui an. Aceasta...

Află cum poți sprijini campania de informare publică a colegului Mihai Nicolae

Colegul nostru, Mihai Nicolae, s-a aflat astăzi în a patra zi a campaniei sale de informare a cetățenilor despre starea critică în care se...

Noi mărturii ale foștilor angajați ai firmei SC Olimp Universal Grup SRL, din Ploiești, acuzată că a „țepuit” salariații și clienții: „Managerul mă punea...

După publicarea articolului Foști salariați ai firmei de construcții SC Olimp Universal Grup SRL, din Ploiești, reclamă faptul că au fost țepuiți. Angajator: „nu...
Emisiuni
- Publicitate -

Electrica Furnizare își disperă clienții! Facturi întârziate și ”încărcate”

Jurnaliștii Marius Nica, Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu au discutat la Observatorul Prahovean LIVE despre facturile emise cu întârziere de Electrica, dar și despre...

De ce merită să investești în decorarea locuinței cu piatră naturală. Care sunt avantajele

Într-o lume în care sustenabilitatea și durabilitatea devin criterii esențiale în alegerile noastre cotidiene, piatra naturală se distinge ca o opțiune preferată pentru amenajări...

Cum au fost sancționați poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să comită tragedia de la 2 Mai

În vara anului trecut, Vlad Pascu, un șofer drogat, a provocat un accident rutier în zona Stațiunii 2 Mai. În urma impactului, au murit...

Se asfaltează Bulevardul Castanilor. Cum vor circula șoferii

Primăria Ploiești anunță că vineri, 29 martie, vor fi reluate lucrările de reparație la Bulevardul Independenței. În prima etapă se va turna stratul de asfalt...

Scandal monstru la o școală din Ploiești. Ce s-a întâmplat după ce s-au certat două eleve

Incident la Școala Candiano Popescu din Ploiești. În această dimineață, o femeie a sunat la 112 să anunțe că fiica sa fost agresată verbal...
Emisiuni
- Publicitate -