ziua portilor deschise isuprahova18

Cu ocazia ”Zilei Pompierilor din România”, la sala Sala Sporturilor Olimpia din Ploiești a fost organizată o expoziție de către ISU Prahova a tehnicii de luptă, dar și a mijloacelor de intervenție în caz de urgență. 

 

Tehnica prezentată în cadrul expoziție aparține departamentelor Pirotehnic, Scafandri, Pompieri, Pompieri SMURD, dar și Descarcerare.

În spatele fiecărui angajat ISU Prahova stă o poveste care se bazează pe situațiile la care de-a lungul anilor a luat parte.

 

Angajații departamentelor de intervenție își amintesc în detaliu fiecare experiență importantă trăită alături de echipa de salvatori din care face parte, cu toate că unele cazuri s-au întâmplat cu ani în urmă.

Așa am aflat că, în 2014 pe raza orașului Băicoi un echipaj pirotehnic a fost solicitat pentru extragerea unei cantități impresionante de muniție din Al doilea Război Mondial. Operațiunea pirotehniștilor a durat în total șapte ore, iar la final au fost recuperate 80 de proiectile de calibru 82 de milimetri.

Acțiunea a demarat în momentul în care angajații unei societăți care executa lucrări la sistemul de canalizare al orașului au descoperit în cupa excavatorului un proiectil neexplodat. Alarma a fost dată, iar în scurt timp la fața locului și-au făcut apariția pirotehniștii, care cu sprijinul Poliției din Băicoi au reușit după mai multe ore să extragă toate obuzele care aveau un potențial exploziv major. Acestea au fost transportate în poligonul de la Râfov și asanate.

Potrivit reprezentanților aceluiași departament, în Prahova nu au fost înregistrate cazuri de persoane rănite în urma explozie muniției de război. Echipa pirotehnică din cadrul Detașamentului 1 Pompieri este compusă din Colonel Stroe Titu, adjutant șef Trunoiu Daniel, adjutant șef Constantinescu Marian, adjutant Spiridon Claudiu.

În cadrul ISU Prahova funcționează și un departament de scafandri, aceștia fiind autorizați să desfășoare doar operațiuni de salvare. Din decembrie 2015 departamentul a fost dotat cu o autospecială de intervenție dotată cu aparatură de ultimă generație, dar și echipamente.

În cadrul expoziție organizată la Sala Sporturilor a fost adusă și o șalupă de intervenție, dotată cu sonar și stație emisie-recepție. Aceasta are o capacitate de 6+2 locuri, destinate pilotului și copilotului.

Din cadrul evenimentului nu putea lipsi departamentul Descarcerare. Este cunoscut faptul că acesta intervine când este vorba de accidente grave, soldate cu victime rămase blocate în fiarele contorsionate ale mașinilor. Autospeciala de descarcerare este foarte complexă, existând posibilitate ca printr-un sistem hidraulic să fie atașate diverse instrumente de tăiere de mare capacitate, cum ar fi foarfece hidraulice, cilindrii hidraulici, dar și cilindrii despărțitori. Totodată autospeciala poate fi folosită și la evacuarea apei în caz de inundații, dar și la stingerea incendiilor.

Ultima intervenție a echipajului de descarcerare al detașamentului 1 Ploiești a avut loc în noaptea de 12 august, la accidentul de circulație de pe DN 72, soldat cu decesul a cinci tineri.

Membrii echipajului de descarcerare prezent astăzi la Sala Sporturilor își amintește momentele prin care a trecut în urma tragicului accident de autobuz de pe Centura de Vest. Aceștia au depus o muncă titanică timp de mai bine de opt ore, știind că fiecare secundă este vitală pentru supraviețuitorii blocați în mijlocul transportat distrus în urma impactului. 

La acest eveniment au intervenit și reprezentanții departamentului Scafandri, aceștia având montate pe autospeciala din dotare proiectoare puternice, necesare iluminării zonei. 

Vezi mai jos imagini de la expoziție

ziua-portilor-deschise-isuprahova1

ziua-portilor-deschise-isuprahova2

ziua-portilor-deschise-isuprahova4

ziua-portilor-deschise-isuprahova5

ziua-portilor-deschise-isuprahova6

ziua-portilor-deschise-isuprahova7

ziua-portilor-deschise-isuprahova8

ziua-portilor-deschise-isuprahova9

ziua-portilor-deschise-isuprahova11

ziua-portilor-deschise-isuprahova12

ziua-portilor-deschise-isuprahova13

ziua-portilor-deschise-isuprahova14

ziua-portilor-deschise-isuprahova16

ziua-portilor-deschise-isuprahova17

ziua-portilor-deschise-isuprahova18

ziua-portilor-deschise-isuprahova19

ziua-portilor-deschise-isuprahova20

ziua-portilor-deschise-isuprahova21

ziua-portilor-deschise-isuprahova22

ziua-portilor-deschise-isuprahova23

ziua-portilor-deschise-isuprahova24

ziua-portilor-deschise-isuprahova25

ziua-portilor-deschise-isuprahova26

ziua-portilor-deschise-isuprahova27

ziua-portilor-deschise-isuprahova28

ziua-portilor-deschise-isuprahova29

ziua-portilor-deschise-isuprahova30