perchezitii bcco

Ieri, poliţiştii specializați în combaterea criminalității organizate din Ploieşti şi procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat 18 percheziţii la membrii unei grupări infracţionale organizate, specializată în proxenetism. 60 de persoane au fost conduse la audieri, față de 15 fiind dispuse măsuri restrictive de libertate.

 

UPDATE Cine sunt membrii rețelei care făceau averi din prostituție

La data de 24 august a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploiești și ai Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Ploieşti, au efectuat 18 percheziții domiciliare, în județele Prahova și Argeș, la persoane bănuite de constituire a unui grup infracţional organizat și proxenetism.

Din cercetări a rezultat că, în perioada 2015 – 2016, membrii grupării ar fi racolat mai multe tinere din județul Prahova, pe care le-ar fi transportat în Marea Britanie, în vederea exploatării sexuale.

În urma perchezițiilor au fost indisponibilizate 5 autoturisme, 9.300 de lire sterline, 5.700 de euro, 52 de kilograme de materie vegetală ce pare a fi tutun, 200 de pachete de ţigarete netimbrate, telefoane mobile, sisteme informatice, precum și documente de identitate false și acte financiar - bancare.

Polițiștii au pus în aplicare 20 de mandate de aducere, iar alte 40 de persoane au fost conduse la audieri.

8 persoane au fost reținute, urmând ca, astăzi, să fie prezentate instanței, cu propunerea de arestare preventivă, iar față de 7 persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar.

În cauză au fost desfăşurate activităţi de cooperare judiciară internaţională, fiind încheiat un acord între autorităţile judiciare din România şi omologii din Marea Britanie, în vederea formării unei echipe comune de anchetă (Joint Investigation Team), în scopul destructurării acestui grup infracţional organizat transfrontalier.

La acțiune au participat și poliţişti englezi din cadrul Unităţii de Combatere a Crimei Organizate ”ZEPHYR”.

Activitatea de cooperare internaţională a fost realizată prin intermediul EUROJUST şi EUROPOL.

La operațiune au participat și polițiști ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti, ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, precum și jandarmi.

VIDEO Percheziții