Mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova au fost solicitate după ce, în urmă cu puțin timp, a avut loc un accident, pe DN1.
Se pare că accidentul s-ar fi produs după ce o șoferiță ar fi pierdut controlul volanului, a părăsit carosabilul, s-a răsturnat cu mașina, iar la scurt timp autoturismul a luat foc. Accidentul a avut loc pe DN1, pe raza localității Nistorești. La fața locului s-au deplasat două autospeciale cu apă și spună, precum și o ambulanță SMURD.
Din fericire, conducătoarea auto a reușit să părăsească autoturismul în momentul în care acesta a luat foc. (foto: ARHIVA)