- Publicitate -

Prognoză meteo pentru următoarele două săptămâni

Data:

prognoza meteo

Vreme capricioasă în primele două săptămâni ale lunii martie. La finele perioadei prognozate, la munte nu vor lipsi ninsorile,

- Publicitate -

Potrivit ANM, în primele două zile ale intervalului vremea va fi mult mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă a anului, media maximelor fiind de 16 – 18 grade, iar a minimelor de 6 – 8 grade. „În intervalul 10 – 14 martie, valorile diune se vor apropia de normele climatologice ale datei, atingând o medie de 10…11 grade, dar minimele nocturne se vor menţine peste mediile multianuale, urmând a fi de 3…5 grade. După data de 15 martie vremea va deveni uşor mai rece decât în mod obişnuit, cu temperaturi maxime, în medie regională, de 8…10 grade şi minime de aproximativ 0 grade. Vor fi ploi pe arii extinse în intervalul 9 – 11 martie, când şi cantităţile de apă vor fi mai importante. În restul intervalului precipitaţiile, în general slabe, se vor semnala pe arii mai restrânse”, se arată în prognoza meteo.

La munte, în primele două zile ale intervalului valorile termice se vor situa peste mediile multi anuale, astfel că media celor maxime va fi de 5…8 grade, iar cea a minimelor se va situa în jurul valorii de 1 grad. „Ulterior, vremea se va răci treptat, urmând să devină mai rece decât în mod obişuit în aceasta perioadă după data de 14 martie, când se vor înregistra maxime preponderent negative, iar minimele vor coborî până la valori medii de -8….-6 grade. Temporar vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a intervalului, însă probabilitatea pentru cantităţi mai însemnate va fi mai mare în cursul zilei de luni (7 martie) şi în noaptea de luni spre marţi (7/8 martie), precum şi intervalul 9…11 martie. Acestea vor fi mai ales sub formă de ploaie în primele zile ale intervalului, apoi vor fi și ninsori”, a anunțat ANM

 

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Exclusiv

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Concediul medical suferă modificări. Pentru ce concedii medicale nu se plăteşte CASS

Joi, 11 aprilie 2024, Guvernul a adoptat o ordonanță...

S-a câștigat premiul de aproape 2 milioane de euro la Loto 6/49

La extragerea de joi, 11 aprilie 2024, s-a câștigat...

21 de accidente de muncă, raportate în Prahova în luna Martie. Amenzi de peste 330.000 de lei date de ITM

200 de controale au fost efectuate doar în domeniul securității în muncă.

Bolnavii de cancer neasigurați vor avea servicii medicale decontate de la 1 iulie. Anunțul CNAS

Se estimează că aproximativ 25% din pacienţi îşi suportă cheltuielile cu investigaţiile imagistice.
- Publicitate -

Informații utile

Vrei să-ți cumperi o locuință? Ce criterii trebuie să iei în considerare (I)

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

Gimnastele de la CS Petrolul se pregătesc pentru Campionatele Naționale cu sprijinul Supermarket La Cocoș

Gimnastele de la Clubul Sportiv Petrolul Ploiești se pregătesc...

Întreruperi Electrica în Prahova, în perioada 15-19 aprilie. Localitățile afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Dieta SAD compromite sănătatea și longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

De ce e importantă conducerea defensivă într-un trafic agresiv? Sfaturile expertului Silviu Toma [VIDEO]

Silviu Toma face o analiză pertinentă a stilului de condus al românilor.

Drumul care trebuia să lege Gara de Vest de Gara de Sud din Ploiești, pe fonduri europene, a rămas pe hârtie

Replica primarului: ”O prostie!” sau ”Proiectele au fost greșite!”
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Concediul medical suferă modificări. Pentru ce concedii medicale nu se plăteşte CASS

Joi, 11 aprilie 2024, Guvernul a adoptat o ordonanță...

S-a câștigat premiul de aproape 2 milioane de euro la Loto 6/49

La extragerea de joi, 11 aprilie 2024, s-a câștigat...

21 de accidente de muncă, raportate în Prahova în luna Martie. Amenzi de peste 330.000 de lei date de ITM

200 de controale au fost efectuate doar în domeniul securității în muncă.
- Publicitate -