După ce a fost prins în flagrant ce lua mită de la un șofer care parcase ilegal, angajatul SGU Ploiești a rămas pe funcție.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a anunțat că Gabriel Voicea este cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită (detalii AICI)
La solicitarea observatorulph.ro, conducerea SGU ne-a transmis următorul punct de vedere:
"Întrucât ancheta declanşată de către instituţiile abilitate se află în derulare, conducerea societăţii noastre aşteaptă finalizarea acesteia, implicit comunicarea rezultatelor. De asemenea, în cadrul societăţii, o comisie stabilită prin decizia conducerii derulează o anchetă cu privire la prejudiciul constatat de către Curtea de Conturi, la Compartimentul Blocări. Aceasta va stabili daca a fost o eroare a casei de marcat sau un prejudiciu. Astfel, în acest moment se aşteaptă rezultatele celor două anchete şi, în funcţie de acestea, conducerea societăţii va lua o decizie".