accident ploiesti

Accidentul s-a produs în urmă cu puțin timp pe Bulevardul Republicii, în dreptul Școlii nr. 14.

 

Potrivit primelor informații, se pare că pietonul a fost accidentat de o ambulanță. De altfel victima a fost transportată la spital chiar de ambulanța care a accidentat-o. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a modului în care s-a produs accidentul.

 

Auto-moto
  • Vineri, 20 Octombrie 2017
  • De Observatorul Prahovean

Accident în zona podului de la Vest din Ploiești

Un accident de circulaţie s-a produs vineri dimineaţa, în jurul orei 8.30, pe strada Mărăşeşti, în giratorul din zona supermarketului LIDL, la intrarea pe pasajul suprateran peste calea ferată. Au...