Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de primarul comunei Valea Doftanei, Ion Manea, în data de 13 mai,pentru săvârşirea a două infracţiuni de instigare la fals intelectual şi a unei infracţiuni de abuz în serviciu.
Ulterior, magistrații Judecătoriei Ploiești au dispus arestarea primarul comunei Valea Doftanei la propunerea procurilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova pe o durată de 30 de zile, până la data de 12 iunie 2015. Decizia poate fi atacată cu recurs în termen de 48 de ore. Iată comunicatul procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova:
„În sarcina inculpatului s-a reţinut că:
– în cursul anului 2012, în calitate de primar al comuna Valea Doftanei, l-a instigat pe suspectul T.L. să întocmească un plan cadastral care conţinea aspecte neconforme realităţii, în sensul de a include în suprafaţa măsurată a drumului forestier Valea Neagră şi o suprafaţă de teren aparţinând, de fapt, persoanelor vătămate D.R. şi D.M.G., cu scopul de a crea premisele necesare înscrierii, fără drept, în carte funciară, a dreptului de proprietate al Primăriei comunei Valea Doftanei asupra acestui teren,
– în cursul anului 2013, în calitate de primar al comunei Valea Doftanei, a instigat-o pe inculpata V.C., funcţionar public în cadrul Primăriei com. Valea Doftanei, să întocmească un înscris oficial care să conţină aspecte necorespunzătoare realităţii, respectiv din care să rezulte că suprafaţa de teren aparţinând persoanelor vătămate D.R. şi D.M.G. inclusă de suspectul T.L. în planul său cadastral, ar aparţine Primăriei comunei Valea Doftanei, cu scopul de a înregistra în cartea funciară aceste înscris şi ca Primăria comunei Valea Doftanei să dobândească, fără drept, dreptul de proprietate asupra terenului în cauză,
– în perioada 2012-2014, în calitate de primar al comunei Valea Doftanei, s-a implicat direct în crearea unui drum de acces către golul alpin Zănoaga pentru S.C. R. S.R.L., iar în acest scop şi-a încălcat atribuţiile de serviciu prin:
a) efectuarea demersurilor necesare în vederea înscrierii în cartea funciară a acestui înscris oficial fals, în vederea creării aparenţei legale că terenul ar aparţine Primăriei com. Valea Doftanei,
b) dispunerea efectuării de lucrări de reparaţie la drumul forestier Valea Neagră deşi nu exista autorizaţie de construcţie în acest sens,
c) neluarea măsurilor corespunzătoare pentru ca S.C. R S.R.L. să nu construiască, fără autorizaţie de construcţie, un drum pe terenul în cauză,
d) neluarea măsurilor legale pentru a nu se tăia vegetaţia forestieră care nu purta marcă silvică de pe fondul forestier în cauză,
e) folosirea bugetului local şi al resurselor materiale ale Primăriei com. Valea Doftanei pentru repararea drumului forestier Valea Neagră şi a amenajării noului drum construit în continuarea acestui drum forestier,
aducând în aceste modalităţi o vătămare importantă dreptului de proprietate al persoanelor vătămate D.R. şi D.M.G. şi producând o pagubă de 26.040 lei bugetului local al Primăriei com. Valea Doftanei şi de 10.343,65 lei fondului forestier naţional.
Inculpatul a fost reţinut la data de 13.05.2015, iar la data de 14.05.2015, Judecătoria Ploieşti a emis mandat de arestare pentru o perioadă de 30 de zile faţă de acesta.
Cercetările au fost efectuate de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, care au beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul I.P.J. Prahova – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice”.