- Publicitate -

Cine promovează realizările Primărie Ploiești – FOTO

După

După ce stopinfractori.ro a publicat miercuri mai multe articole cu privire la agenții Poliției Locale care împărțeau pliante cu realizările primăriei în zona Parcului Aurora Vest, astăzi reprezentanții aceleiași instituții se aflau în continuare “la datorie”.

Citește și: Cine sunt poliţistele locale care împărţeau pliantele Primăriei

Chiar dacă atribuțiile oamenilor legii, din câte știm, sunt cu totul altele, se pare că, la nevoie aceștia sunt buni și pentru distribuirea flye-relor și a pliantelor. Joi după amiază acțiunea se desfășura mult mai organizat în parcul de lânga Piața Aurora, mai exact oamenii legii stăteau într-un cort lângă care era amplasat un ecran destul de mare. Treaba lor este bine definită și anume să împartă pliante trecătorilor. Un reporter observatorulph.ro a încercat să afle mai multe detalii, însă nu a fost cu putință. Singurele precizări care au fost făcute de polițistele locale sunt acelea că: acțiunea lor nu poate fi încadrată ca făcând parte din campania electorală,  se află în zona respectivă pentru informarea cetățenilor cu privire la proiectele care se derulează în Ploiești, iar mai multe informații pot fi obținute doar de la directorul Poliției Locale. Cetățenii care au trecut prin zonă respectivă au avut parte de un mic spectacol care a implicat repetarea acelorași mesaje pe un fond sonor, totul fiind susținut de o serie de fotografii ce au rulat pe ecradul LCD. de Vezi mai jos imagini de la fața locului:

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Sondaj

Sunteți de acord ca elevii să fie obligați să poarte uniforme școlare?

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Trafic aglomerat pe DN1, pe Valea Prahovei, și pe Centura de Vest a Ploieștiului

Traficul rutier s-a aglomerat pe DN1, pe raza mai multor localități de pe Valea Prahovei, dar și pe Centura de Vest a Ploieștiului. La...

Accident pe DN72, la Stoenești. Traficul rutier este dirijat de polițiști – VIDEO

Accidentul rutier s-a produs, sâmbătă, după ce două auto au intrat în coliziune. Traficul rutier a fost dirijat de polițiștii de la rutieră. În...
- Publicitate -

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ultimele știri

Trafic aglomerat pe DN1, pe Valea Prahovei, și pe Centura de Vest a Ploieștiului

Traficul rutier s-a aglomerat pe DN1, pe raza mai multor localități de pe Valea Prahovei, dar și pe Centura de Vest a Ploieștiului. La...

Accident pe DN72, la Stoenești. Traficul rutier este dirijat de polițiști – VIDEO

Accidentul rutier s-a produs, sâmbătă, după ce două auto au intrat în coliziune. Traficul rutier a fost dirijat de polițiștii de la rutieră. În...

Cum arată epavele navelor naziste, scufundate în al doilea război mondial, la Porțile de Fier. Sârbii au anunțat că încep operațiunile de extragere

Se cunoștea situația lor, știindu-se că îngreunează circulația pe Dunăre, însă era foarte complicat să se acționeze pentru îndepărtarea acestora. Seceta din această vară a...

Dispar din „România Educată” latrinele din „fundul curții”. Asta promite ministrul Educației

  În trei ani, spune ministrul Educației, nu vom mai avea, în „România Educată”, școli care au grupuri sanitare neconforme. Vor fi alocate sume din...

Acțiuni tip BLITZ ale polițiștilor în Ploiești și în Tânțăreni – FOTO

Astăzi, sâmbătă, 27 august, are o loc o acțiune tip BLITZ a polițiștilor prahoveni.Astfel, la acest moment, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova și...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Parteneri

- Publicitate -