Inconștiența prahovenilor întrece, uneori, orice fel de limită. Este și cazul unui bărbat care, săptămâna trecută, a fost prins de Poliția Rutieră conducând beat mort și fără permis pe drumurile publice din Prahova. Deși primise interdicție de a părăsi localitatea, individul a încercat să se urce într-un avion cu direcția Roma. Acum, acesta își regretă faptele în spatele gratiilor.
Incidentul în care bărbatul respectiv s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere și care se află sub influența băuturilor alcolice s-a petrecut la începutul acestei luni în Ploiești iar, pe data de 3 iunie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești a dispus măsura controlului judiciar față de bărbatul în cauză. Două zile mai târziu, individul căruia i se stabilise în cadrul măsurii controlului judiciar mai multe obligații, printre care și aceea de a nu părăsi limitele teritoriale ale municipiului Ploiești, a fost depistat de către polițiștii de frontieră pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” în timp ce își lua bilet de avion cu destinația Roma. Polițiștii Secției nr. 1 Ploiești au emis un mandat de aducere pe numele bărbatului și l-au preluat de la aeroport, prezentându-l Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, cu propunerea de modificare a măsurii controlului judiciar cu cea a arestării preventive. Procurorul de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, și-a însușit propunerea polițiștilor și a sesizat Judecătoria Ploiești, care a programat ședința de judecată pentru data de 06.06.2014, emițând o citație procedurală. O zi mai târziu, pe data de 6 iunie, bărbatul a fost condus la Judecătoria Ploiești, iar judecătorul de drepturi și libertăți a dispus înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive, emițând mandat de arestare pe numele acestuia pentru o perioadă de 30 de zile. Teribilistul a fost depus la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova.