Caz cutremurător la Ploiești. O fiică își caută mama dispărută weekend-ul trecut, după ce a încercat să se sinucidă, aflând că s-ar putea să aibă cancer.
Femeia, în vârstă de 54 de ani, din Ploiești, a dispărut de acasă sâmbăta trecută, în jurul orelor 09.00, după ce a vrut să se sinucidă, încercând să se arunce de la etajul șapte al blocului în care locuiește. Norocul său a fost că familia a reușit să o împiedice la timp să comită un asemenea gest. ”A vrut să comită acest fapt în urma aflării veștii că ar putea avea cancer. Imediat după tentativa de sinucidere, a plecat de acasă și nimeni nu știe încotro. A lăsat două bilete de adio. Ieri, am vorbit cu o vânzătoare de la un chioșc și mi-a spus că a văzut-o, dar că era îmbrăcată altfel decât știam noi”, ne-a povestit Ioana Stoica, fiica femeii dispărute. Stela Magda a fost văzută ultima dată în zona de sud a Ploieștiului, îmbrăcată într-un maiou negru, pantaloni trei sferturi de culoare neagră cu imprimeuri portocalii, o pereche de papuci cu talpă ortopedică și având pe umăr o geantă. Conform descrierii familiei, are aproximativ 1.65 metri înălțime, 65 de kilograme, părul șaten, ochi căprui și, ca semn particular, are o cicatrice pe buza superioară. Dispariția a fost reclamată deja la Poliție iar cei care pot oferi orice fel de detaliu cu privire la femeia dispărută sunt rugați să anunțe deîndată cea mai apropiată unitate de poliție sau să stea de vorbă cu familia la numărul 0737.219.166.