Duminică, 5 aprilie 2026, polițiștii prahoveni au fost sesizați cu privire la izbucnirea unui scandal în localitatea Boldești-Scăeni, între două familii de etnie. Motivul a fost un conflict mai vechi între cele două familii. Pentru că totul a degenerat într-o bătaie, polițiștii au intervenit iar miercuri, 8 aprilie 2026, au fost puse în aplicare opt mandate de percheziție domiciliară în această cauză.
„Siguranța cetățenilor reprezintă o prioritate fundamentală pentru instituția noastră, toate demersurile întreprinse fiind subsumate obligației legale de a asigura un climat de ordine publică stabil, coerent și predictibil. În acest sens, subliniem că orice manifestare de natură să afecteze liniștea și securitatea comunității este tratată cu maximă fermitate, în condițiile și cu respectarea strictă a cadrului legal în vigoare”, au transmis reprezentanții IPJ Prahova, care mai subliniază faptul că nu există toleranță în asemenea cazuri de violență.
„Nu sunt tolerate conduitele antisociale și nici abaterile de la normele de conviețuire socială, iar intervențiile structurilor de ordine publică sunt orientate constant către prevenirea, descurajarea și sancționarea faptelor care pot genera sau amplifica un sentiment de insecuritate în rândul populației”, au mai precizat aceștia.
Dosar penal deschis în urma scandalului
Miercuri, 08 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Poliției orașului Boldești-Scăeni, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Serviciului Rutier, precum și al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus în executare opt mandate de percheziție domiciliară, autorizate de instanța competentă, la adresele unor persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni contra persoanei și ordinii publice.
În urma administrării probelor, până în prezent a rezultat că, în seara zilei de 05.04.2026, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, mai multe persoane au provocat și au participat la un conflict spontan, pe strada Poienilor din orașul Boldești-Scăeni. În acest context a fost tulburată grav ordinea și liniștea publică, fiind exercitate, totodată, acte de violență reciprocă între persoanele implicate.
Pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele, în același context procedural, au fost puse în executare și opt mandate de aducere emise pe numele persoanelor vizate. Aceste persoane urmând a fi conduse la sediul unității de poliție, în vederea audierii și dispunerii măsurilor legale ce se impun.
Activitățile desfășurate au ca scop stabilirea cu exactitate a situației de fapt, identificarea tuturor persoanelor implicate și tragerea la răspundere penală a celor vinovați, în conformitate cu prevederile legale, în vederea restabilirii unui climat de ordine și siguranță publică.
Activitățile sunt continuate în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
„Poliția reiterează angajamentul ferm de a acționa cu promptitudine, imparțialitate și profesionalism pentru menținerea ordinii și liniștii publice, în vederea consolidării unui climat de siguranță pentru toți cetățenii, asigurând totodată respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor implicate pe parcursul întregului proces procedural”, au mai transmis reprezentanții IPJ Prahova.
