Grupul Purcari Wineries, producător basarabean de vinuri, cumpără Crama SERVE din comuna Ceptura, Dealu Mare, potrivit Profit.ro. Potrivit sursei citate, tranzacția va fi finalizată după obținerea tuturor aprobărilor corporative și de reglementare necesare, inclusiv obținerea avizului Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe (CEISD) din România.
„Suntem la începutul unui nou capitol în care ne propunem să ducem mai departe tradiția și rădăcinile puternice ale prestigioasei regiuni viticole Dealu Mare și să consolidăm și mai mult prezența Grupului Purcari în această zonă.
Respectăm moștenirea lăsată de Guy de POIX la SERVE Ceptura și apreciem modul în care aceasta a fost continuată cu responsabilitate și pasiune de către familia sa, păstrând unicitatea unor branduri autentice de vin românesc care exprimă terroir-ul și patrimoniul specific.
Fiind, la rândul nostru, dedicați autenticității și terroirului, ne dorim să integrăm, să susținem și să consolidăm brandurile SERVE, care spun o poveste reală despre origini, despre pasiunea pentru autenticitate și excelență. Totodată, bazându-ne pe deschiderea internațională a Grupului Purcari Wineries, ne propunem să consolidăm și mai mult prezența României pe piețele globale de vin”, a declarat Victor Bostan, Fondator și CEO Purcari Wineries.
Ce spun reprezentanții SERVE Ceptura
„Decizia de a face acest pas nu a fost una ușoară. Este un pas important. Un pas care vine cu emoție, cu nostalgie, dar și cu multă responsabilitate.
Am luat această decizie pentru că suntem convinși că brandurile noastre și moștenirea pe care o purtăm vor avea parte de un viitor și mai puternic într-un grup cu prezență internațională, cu resurse, oportunități și o viziune globală. Cred că adevărata continuitate înseamnă să știi când să lași visul să crească dincolo de tine, așa că, pentru noi, aceasta este o declarație de încredere.
SERVE este mai mult decât un business, este o parte din identitatea familiei noastre, din istoria noastră și din visul început în 1993 alături de Guy (Contele Guy TYREL de POIX). Din pasiune pentru oameni și vin am construit o companie care a promovat și a dus mai departe încrederea în potențialul viticol extraordinar al României.
Rămân profund recunoscătoare echipei noastre, partenerilor, comunității locale și tuturor celor care iubesc vinurile SERVE”, a spus Mihaela de POIX, Co-fondatorul SERVE Ceptura, potrivit aceleiași surse.
Observatorul Prahovean a scris încă din luna ianuarie despre intenția Purcari de a cumpăra Crama SERVE din Ceptura.
Intenția s-a concretizat, mai fiind necesare doar aprobările corporative și de reglementare necesare.
SERVE Ceptura este un producător de vinuri recunoscut pe piața națională, cu aproximativ 0,5 milioane de sticle anual. Fondată în 1994 de Contele Guy TYREL de POIX și Mihaela TYREL de POIX, SERVE Ceptura SRL este prima cramă privată din România înființată după 1989.
Odată cu achiziția SERVE Ceptura, Grupul Purcari Wineries își crește suprafața de viță-de-vie cu aproximativ 60 de hectare și adaugă capacitate de producție complementară.
