Un incendiu puternic a izbucnit vineri, 13 februarie 2026, pe Bulevardul Constructorilor, în Sectorul 6 al Capitalei, unde mai multe autovehicule au fost cuprinse de flăcări, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență București–Ilfov (ISU).
UPDATE: Ce marcă era mașina electrică în care o femeie a murit arsă de vie în București
Potrivit primelor informații, la sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta violent la nivelul unui autovehicul, iar focul s‑a extins, afectând cel puțin alte trei mașini aflate în apropiere.
Pompierii au identificat două victime la fața locului: o persoană a fost găsită decedată, iar o altă persoană a fost rănită, fără ca, deocamdată, să fie comunicate detalii despre starea acesteia.
La locul incidentului au intervenit mai multe autospeciale de stingere, o autospecială de hidroperforare, echipaje SMURD, o autospecială de descarcerare și Detașamentul Special de Salvatori.
Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili cauzele producerii incendiului și circumstanțele în care s‑a produs tragedia.
