Un incendiu în Poiana Câmpina a izbucnit miercuri, 24 decembrie 2025. Focul a cuprins mai multe anexe ale unei gospodării și alte două imobile. Suprafața este de 400 de metri pătrați.
UPDATE: Incendiul a fost localizat, nu mai există, astfel, pericol de propagare la vecinătăți. Pompierii acționează pentru lichidarea acestuia.
Știre inițială:
„Un incendiu a izbucnit, în această dimineață, în localitatea Poiana Câmpina. Producerea acestuia a fost anunțată prin apel la 112 în jurul orei 06:50.
Pentru gestionarea operativă a evenimentului, progresiv, au fost mobilizate 5 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autocisternă și un echipaj de prim ajutor SMURD.
Incendiul se manifestă la mai multe anexe gospodărești și alte două imobile pe o suprafață totală de aproximativ 400 mp. Pompierii depun eforturi pentru localizarea incendiului. Până în acest moment, nu au fost raportate victime”, au transmis reprezentanții ISU Prahova.
Intervenția este dinamică. Revenim cu detalii.
