Șeful postului de poliție Chiojdeanca din Prahova a fost vizat joi de perchezițiile Direcției Generale Anticorupție. Descinderile au fost făcute într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită și dare de mită.
Joi, lucrători de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție, Structura Centrală și Serviciile Județene Anticorupție Prahova și Dâmbovița, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, pun în aplicare 9 mandate de percheziție domiciliară (1 la domiciliul unui agent de poliție – șef al Postului de Poliție Chiojdeanca – IPJ Prahova, 1 la sediul Postului de Poliție Chiojdeanca, 1 la sediul unei societăți comerciale și 6 la domiciliile unor persoane fără calitate specială) și 2 mandate de aducere, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită și dare de mită.
În fapt, polițistul ar fi primit de la mai multe persoane din localitatea unde își desfășoară activitatea diverse sume de bani, bunuri și alte foloase.
De asemenea, acesta a favorizat administratorul unei societăți comerciale din aceeași localitate, pentru a facilita comercializarea unor băuturi alcoolice pe care polițistul le producea în regim propriu.
Polițistul este cercetat sub control judiciar.
