- Publicitate -

Alunecare de teren la Comarnic: „O să ne trezim cu strada în curte”

De fiecare dată când plouă, gospodăria lui Teodor Pavelescu, un comărnicean în vârstă de 76 de ani, e inundată, iar gardul care împrejmuiește proprietatea o ia la vale. Omul dă vina pe rețeaua de canalizare, introdusă acum 10 ani, mai exact pe faptul că societatea care a executat lucrarea nu a refăcut croespunzător  terasamentul.

„În urma introducerii rețelei de canalizare în Comarnic, pe strada Ghioșești, de prin 2023 au apărut scurgeri de apă în curtea tatălui meu. Gardul proprietății a fost grav avariat în timp și ne confruntăm cu alunecari de teren foarte periculoase ce pot duce inclusiv la rănirea lui și a familiei noastre. Am solicitat remedierea totală, inclusiv plata,(materiale și manopera) a lucrărilor de reabilitare a gardului si postamentului avariat. Nimic!

- Publicitate -

Riscăm să ne trezim cu strada în curte. Primăria Comarnic spune că nu este de competența ei să ne ajute, că nu ea este beneficiarul lucrării.

Au zis că ne dau niște ciment, ceva materiale de construcții, dar noi vrem să aflăm cauza. Să se facă o expertiză, fiindcă degeaba peticești, dacă nu știi motivul pentru care gardul o ia la vale și fuge terenul”, ne-a precizat Carolina Pascu, fiica proprietarului.

- Publicitate -

Citește și: Groapă proaspăt apărută în Ploiești după asfaltare recentă

Contactat telefonic, primarul din Comarnic, Sorin Popa, (PNL) spune că el nici măcar nu era edil atunci când a fost introdusă rețeaua de canalizare. În afară de un ajutor de urgență pentru repararea gardului afectat, Primăria orașului nu poate face nimic pentru a-l ajuta pe Teodor Pavelescu.

„Primăria oraşului Comarnic nu se face răspunzătoare de problemele care afectează zidul deteriorate aflat la limita acelei proprietăți cu drumul public. Am discutat și cu HidroPrahova și cu firma care a executat lucrarea de canalizare, Euroconstruct. Ei spun că și-au făcut treaba conform contractului, așa că nu mai e problema lor.

 Menționez că, după cunoștiința mea, nu există o expertiză tehnică care să determine cauzele care au dus la deterioararea zidului sau care să indice ca responsabil Primăria oraşului Comarnic.

- Publicitate -

Primăria nu dispune, în bugetul pe anul 2025, a sumelor necesare pentru a demara procedurile legale pentru o eventuală rezolvarea a problemei, inclusiv acea expertiză pentru aflarea cauzei”, a transmis Sorin Popa.

Între timp, Teodor Pavelescu nu poate decât să se uite neputincios cum gardul proprietății sale o ia la vale, după fiecare ploaie, fără să știe care este cauza și, mai ales, ce rezolvare s-ar putea găsi.

Citește și:

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Cum ți se pare subiectul?

- Publicitate -
- Publicitate -

Voxpublica

Cine-i face dreptate lui Paul, tânărul ucis pe trecerea de pietoni din Câmpina?

În 2022, Paul Dragomir, un adolescent din Câmpina, era...

Tu primești pensie specială, ca să îți faci meseria pentru care ai oricum salariu?

Halucinanta plângere penală formulată de CSM împotriva vicepremierului Oana...

Ce cap de lup dacic i-a dat în gură Dragnea lui Grindeanu

Astăzi, mare congres mare la PSD. Candidat unic la...
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -