- Publicitate -

Vlad Pascu condamnat definitiv după tragedia din 2 Mai

Curtea de Apel Constanța l-a condamnat joi, 21 august, la zece ani de închisoare pe Vlad Pascu, potrivit news.ro. Sentința este definitivă și a fost pronunțată la 2 ani și 2 zile de la accidentul din 2 mai când Pascu, aflat sub influența drogurilor, a lovit cu mașina un grup de tineri, iar doi au decedat.

Curtea de Apel a menținut astfel decizia din primă instanță dată de Judecătoria Mangalia în ianuarie 2025.

- Publicitate -

El a primit 7 ani de închisoare pentru ucidere din culpă, 2 ani și 8 luni de închisoare pentru vătămare corporală din culpă, 3 ani și 4 luni de închisoare pentru conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și 3 ani pentru părăsirea locului accidentului. Instanța a hotărât o pedeapsă cumulată de 10 ani de închisoare.

Toate părțile din dosar au fost nemulțumite de decizia Judecătoriei Mangalia, sentința fiind atacată inclusiv de procurori și BAAR. Părinții victimelor au cerut ca faptele lui Vlad Pascu să fie încadrate la omor, iar pedeapsa mai aspră, potrivit hotnews.ro.

- Publicitate -

Pascu, în schimb, a solicitat o pedeapsă mai blândă. A cerut să beneficieze de reducerea pedepsei pentru că a denunțat rețeaua de la care se aproviziona cu droguri. Decizia de astăzi a Curții de Apel Constanța este definitivă.

Citește și:

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Cum ți se pare subiectul?

- Publicitate -
- Publicitate -

Sondajul Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Voxpublica

Ce cap de lup dacic i-a dat în gură Dragnea lui Grindeanu

Astăzi, mare congres mare la PSD. Candidat unic la...

Muzică şi culoare, lumină şi PUTOARE la Ploieşti

Weekendul acesta a fost unul plin de evenimente la...

Lumina Noctis la Ploiești: Cum a fost în prima seară

Vineri, 31 octombrie 2025, de la ora 20:00, Palatul...
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -