- Publicitate -

Copil de doi ani lovit de mașină în Urlați

Un copil în vârstă de doar doi ani a fost lovit de o mașină în această dimineață pe strada pe strada Cricovului din Urlați.

Potrivit Poliției Prahova, din primele cercetări efectuate a rezultat că o femeie de 34 de ani, aflată la volanul unui autoturism, ar fi acroșat un minor de 2 ani.

- Publicitate -

În urma accidentului, minorul a suferit vătămări corporale și a fost transportat la Spitalul de Pediatrie pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

- Publicitate -

Polițiștii continuă cercetările, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, pentru clarificarea situației de fapt și dispunerea măsurilor legale care se impun.

Surse apropiate anchetei au precizat pentru Observatorul Prahovean că accidentul s-a produs după ce copilul, un băiețel, s-ar fi smucit din mâna mamei, care se afla la marginea drumului și ieșit în fața mașinii.

Citește și:

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Cum ți se pare subiectul?

- Publicitate -
- Publicitate -

Sondajul Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Voxpublica

Ce cap de lup dacic i-a dat în gură Dragnea lui Grindeanu

Astăzi, mare congres mare la PSD. Candidat unic la...

Muzică şi culoare, lumină şi PUTOARE la Ploieşti

Weekendul acesta a fost unul plin de evenimente la...

Lumina Noctis la Ploiești: Cum a fost în prima seară

Vineri, 31 octombrie 2025, de la ora 20:00, Palatul...
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -