Sala Sporturilor din Ploiești este cunoscută ca fiind un loc de promenadă, de sport, de relaxare pentru ploieșteni. Din păcate însă, Sala Sporturilor, mai ales după lăsarea serii, este orice altceva, numai relaxare nu. Și acest lucru a fost surprins foarte bine de o ploieșteancă, în timpul unei plimbări în acest parc emblematic pentru oraș.
Redăm în continuare scrisoarea acesteia, așa cum a fost ea transmisă redacției noastre.
„În mod normal nu scriu despre diverse locuri, dar după ce mergi într-o seara la Sala Sporturilor, parcă simți cum toată neputința administrațiilor din ultimii ani poate fi regăsită într-un singur spațiu. A fost prima dată când am ajuns în această vară. Aș fi zis că totul este superb acolo, dar au fost câteva mici impedimente pentru acest lucru.
Luând-o la pas prin parc, am văzut iarba complet uscată prin mai multe locuri. Așa este, e secetă, nu doar la Birmingham nu a plouat. M-am plimbat până am ajuns într-un loc de joacă pentru copii. Dacă aș fi fost de la ANPC, aș fi pus sigiliul cu „închis” instantaneu. Locurile de joaca complet inadecvate, vechi de câteva mandate, totul în paragină. Înclusiv micile bucăți de asfalt stricat și pietriș în loc de strat de protecție, au completat peisajul, un loc sublim, în care copiii doar să se prăfuiască.
După ce am ieșit din zona de joacă, pe lângă mine a trecut de câteva ori un copil cu un scouter (pentru adulți). Am zis să mă bucur că uite, părinți inconștienți găsim și la Ploiești: nu tu cască de protecție, nu muzică în surdină, etc.
Am dat o fugă și pe insulă, acel loc unde acum câțiva ani se găseau câteva aparate de fitness. Aparatele se găsesc și acuma, în mare parte defecte și fără șansă de utilizare decentă.
Citește și: Cât costă scăldatul în lacul de la Sala Sporturilor din Ploiești
Dacă nici aici nu am reușit, am zis să încerc cu o hidrobicicletă. Știu că mușcăturile de țânțari sunt utile așa că am insistat.
Nu mică mi-a fost uimirea când am văzut tarifele, prima dată când am văzut ca sunt tarife pentru utilizatori, nu pentru aparatul închiriat (precum în Cismigiu, Herastrău sau alte „bălți” similare. Adică daca închiriez una sau trei lebede pentru 2 adulți și un copil, dau tot 50 lei… asta pare afacere rentabilă marca SGU.
M-am bucurat că nu am văzut poliție locală, între 9 și 10 seara. M-aș fi supărat dacă poliția ar fi amendat măcar persoanele educate care iroseau cojile de semințe încercând să facă un covor stradal mai închis la culoare decât asfaltul (sic!).
Ce m-a mirat a fost liniștea, glumesc, parcul și expoziția auto nu mi-au permis să aud decât o cucuvea. În rest gălăgia mașinilor parcă închide atmosfera placută a parcului.
Și, ca o mică concluzie, municipalitatea are marea parte din vină: mai multe persoane plătite inutil ca să închirieze non-stop (24/24) bărcuțe sau carturi, lipsa poliției locale plătită, de asemenea, inutil, lipsa investițiilor în amenajările locale și chiar și cele câteva mașini abandonate, mă fac să zic că până și pe Bătrânul Bulevard, unde de curând au revenit păsările, este mai bine”, a fost scrisoarea trimisă de ploieșteancă.
Ploieștiul e în faliment nedeclarat. Primăria și societățile satelit există numai pt.a avea niște unii (neamuri, prieteni, cunoștințe) salarii +decente și garanția unei pensii liniștite. Proiecte, realizări, organizare, planificare și competențe e ceva SF pentru astfel de oameni. Buget solvabil nici atât. Rostogoliri de datorii, subvenții de „gauri negre'” și gargară e tot ce pot livra. Stilul „las’ că merge și așa”. Pentru orice sfârșit începutul e distant demult trecut. Constatăm și circulăm: viață în comunitate se numește. Scapă cine poate, resturile supraviețuiesc cumva.