Pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Ploiești au fost solicitați, sâmbătă dimineață, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu care a cuprins un autoturism pe raza localității Păulești, str. Vilelor.
Au fost mobilizate, progresiv, 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.
La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta generalizat la un autoturism, cu flacără deschisă, cu pericol de propagare la gospodăria din apropiere.
Pompierii au reușit să localizeze incendiul în cel mai scurt timp, fiind împiedicată extinderea acestuia.
Nu sunt înregistrate victime. Se acționează pentru lichidarea incendiului.
sursa: ISU PRAHOVA