- Publicitate -

Percheziții în Ploiești și Plopeni în urma unui scandal

Polițiștii au descins luni la opt adrese din Ploiești și Plopeni într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe și amenințare.

Din cercetări, a reieșit faptul că la data de 28 ianuarie a.c., pe fondul unor discuții în contradictoriu, ar fi izbucnit un conflict spontan între mai multe persoane aflate în incinta unui centru comercial din municipiu.

- Publicitate -

Ulterior, conflictul ar fi escaladat, persoanele s-ar fi amenințat reciproc, iar una dintre acestea ar fi lovit o altă persoană.

În urma perchezițiilor, șapte persoane au fost conduse la sediul unității de poliție.

- Publicitate -

În urma probatoriului administrat, față de șase bărbați cu vârste cuprinse între 15 și 26 de ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.

Polițiștii continuă cercetările, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Exclusiv

Criza apei se poate repeta după 1 ianuarie. Reacția autorităților

Peste 100.000 de prahoveni au rămas fără apă potabilă,...

EXCLUSIV Concluziile raportului Corpului de Control al ministrului Mediului la criza apei din Prahova

Observatorul Prahovean a intrat în posesia raportului Corpului de...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -