- Publicitate -

Ceferiștii amenință cu greva generală de la 1 februarie

Ceferiștii solicită repunerea în circulație, de la 1 februarie 2025, a trenurilor de călători anulate de CFR Călători și plata contribuției suplimentare pentru condiții de muncă speciale. În caz contrar angajații CFR sunt hotărâți să oprească activitatea a anunțat Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România.

Acum la început de an 2025, când se vrea ca la unităţile feroviare de stat să se facă concedieri colective nejustificate prin redimensionarea activităţii feroviare după anularea trenurilor de călători şi când se anulează nejustificat trenuri de călători ale CFR Călători din Mersul de tren pe 2025 încă din prima lună a acestui an, ceferiştii sunt hotărâţi să oprească spontan lucrul.

- Publicitate -

Asta dacă nu se repun, de la 1 februarie 2025, în circulaţie toate terenurile de călători anulate de CFR Călători, după mai puţin de o lună de la punerea în aplicare a Mersului de tren pe anul 2025 şi dacă această repunere în circulaţie nu se face împreună cu aplicarea art 28.(1) litera l) din Legea nr 360/2023 privind sistemul public de pensii, care prevede de la 1 septembrie 2024 că unităţile feroviare de stat vor plăti contribuţia suplimentară pentru condiţii de muncă speciale ceferiştilor încadraţi la Siguranţa Circulaţiei Feroviare”, se arată în comunicatul  federaţiei sindicale.

Ceferişti, militari în rezervă, poliţişti, mineri, silvicultori, siderurgişti şi alte categorii profesionale, dar şi pensionari au protestat vineri, 24 ianuarie, în Piaţa Victoriei. Angajații și-au arătat nemulţumirea față  de legislaţia în domeniul pensiilor, al salarizării şi de legislaţia echivalentă pentru sistemul de apărare, siguranţă şi ordine publică, precum şi de măsurile luate prin „ordonanța trenuleț”.

- Publicitate -

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Exclusiv

Criza apei se poate repeta după 1 ianuarie. Reacția autorităților

Peste 100.000 de prahoveni au rămas fără apă potabilă,...

EXCLUSIV Concluziile raportului Corpului de Control al ministrului Mediului la criza apei din Prahova

Observatorul Prahovean a intrat în posesia raportului Corpului de...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -