Bărbatul, în vârstă de 67 de ani, dat dispărut, la Apostolache, a fost găsit mort în apropiere de albia râului Cricovul Sărat. Cadavrul nu prezenta urme de violență. Poliția a deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Bărbatul a fost dat dispărut, joi, când au fost alertați polițiștii Secției de Poliție Rurală Apostolache.
O femeie a sunat la Poliție și a anunțat că soțul ei a plecat de la domiciliu și nu s-a mai întors. (Detalii AICI)
Din păcate, cadavrul bărbatului a fost găsit în apropiere de albia râului Cricovul Sărat, pe raza comunei Apostolache, la câteva sute de metri de domiciliu.
Cadavrul, potrivit IPJ Prahova, nu prezenta urme de violență. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
„Cu ocazia cercetărilor efectuate nu au fost descoperite probe, mărci traumatice ori leziuni de violență care să indice o posibilă cauză de agresiune de natură să îi fi provocat decesul.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și s-a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului”, a precizat IPJ Prahova.