- Publicitate -

Ce măsuri ia Jandarmeria pentru slujba de Bobotează de la Mânăstirea Ghighiu

Data:

Luni, 6 ianuarie 2025, creștinii ortodocși sărbătoresc Boboteaza, prilej cu care, la biserici se vor ține slujbe. Sunt așteptați credincioși în număr mare să participe la aceste slujbe, așa că forțele de ordine sunt pregătite.

- Publicitate -

„Luni, 06 ianuarie a.c., efectivele Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab“ Ploieşti, în cooperare cu lucrători ai altor instituții cu atribuții în domeniu, vor asigura măsurile de ordine publică la activitățile ce se vor desfășura la Mănăstirea Ghighiu, cu ocazia sărbătorii religioase Botezul Domnului (Boboteaza).

Pentru buna desfăşurare a acestui eveniment, la care este preconizată prezența unui număr mare de persoane, la fața locului vom avea echipe de dialog și patrule de siguranță publică. Pentru evitarea aglomerării și busculadelor, în incinta ansamblului monahal sunt stabilite trasee de acces către zonele de interes, inclusiv către cea de distribuire a apei sfințite, dar și culoare special amenajate pentru defluire.

Totodată, cei care vor merge la Mănăstirea Ghighiu sunt sfătuiți să respecte următoarele recomandări:

– să ia în considerare timpii mari de așteptare și să manifeste răbdare;

- Publicitate -

– să respecte indicaţiile jandarmilor şi regulile organizatorilor;

– să evite orice fel de acte care ar putea genera tulburarea ordinii și liniștii publice;

– dacă vin însoțiți de copii, să-i supravegheze cu atenție pentru a preveni situațiile de rătăcire și/sau eventuale accidente.

- Publicitate -

În cazul în care sunteți martorii săvârşirii unor fapte antisociale, solicitați ajutorul jandarmilor aflaţi în apropiere sau apelați numărul unic de urgență 112”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei.

Cum ți se pare subiectul?

Loading spinner

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

- Publicitate -

Antreprenori de succes

Exclusiv

Cum te poți antrena gratuit pentru Dac Warrior 2025?

Dac Warrior 2025, una dintre cele mai importante competiții...

Biserica Fake, mai mare decât Catedrala Mântuirii Neamului

Vă uitați scandalizați sau amuzați la cum își caută...

Bobonete cere încadrare penală pentru colesterol și diabet în România

”(...) Nu sunt dat in judecata, Nu m-au ridicat...

Incendiul de la Fermele Cojocaru: „Totul s-a dus!” (VIDEO)

Incendiul de la Fermele Cojocaru, din satul Lacul Turcului,...

Observatorul Prahovean, cea mai mare comunitate media din județ

Observatorul Prahovean, liderul presei online din Prahova, cu aproape...
- Publicitate -

Știri noi

De ce facem „Curățenie Generală”? Pentru că nu avem școală!

Românii fac, mai nou, „Curățenie Generală”. De ce? În...

De ce plătesc prahovenii tarife uriașe la apă și canalizare

Astăzi, în emisiunea Observatorul Prahovean LIVE, Marius Nica, Mihai...

Accident pe DN 1B Buzău – Ploiești, la Dealul Viei

În această seară, pe DN 1B Buzău – Ploiești,...

Cum te poți antrena gratuit pentru Dac Warrior 2025?

Dac Warrior 2025, una dintre cele mai importante competiții...

Demisie la Realitatea, din cauza lui Călin Georgescu

Jurnalista site-ului postului de televiziune Realitatea, Monica Vasilescu, și-a ...
- Publicitate -

Emisiuni

De ce plătesc prahovenii tarife uriașe la apă și canalizare

Astăzi, în emisiunea Observatorul Prahovean LIVE, Marius Nica, Mihai...

Bianca Mirică, eleva din Ploiești acceptată cu bursă în SUA

Bianca Mirică este eleva din Ploiești care a fost...

Hidro Prahova are printre cele mai mari tarife din țară

În emisiunea Observatorul Prahovean  LIVE de joi, 16 ianuarie,...
- Publicitate -

Vox Publica

De ce facem „Curățenie Generală”? Pentru că nu avem școală!

Românii fac, mai nou, „Curățenie Generală”. De ce? În...

Prima ”mare” captură a jandarmilor prahoveni în 2025 [VIDEO]

La începutul fiecărui an, instituțiile statului, în special cele...

Tu de ce nu ai primă de pensionare 100.000 de euro? Pentru că nu ești director la Romsilva…

Ies la iveală beneficiile unor nesimțiți din sistemul public,...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Percheziții la suspecți de furt din AFI Ploiești

În această dimineață, polițiștii Secției de Poliție nr. 1...

Primarul din Sinaia, reținut de procurorii DNA-SURSE

Primarul stațiunii Sinaia, Vlad Oprea (PNL), a fost adus...

23 ianuarie 1821 – Începe Revoluția condusă de Tudor Vladimirescu

Pe 23 ianuarie, în 1821, Tudor Vladimirescu se adresa...
- Publicitate -

Două accidente mortale azi în Prahova produse din aceeași cauză

Două persoane și-au pierdut viața în două accidente rutiere...

Accidentele mortale din Prahova au scos mai mulți polițiști în stradă – Acțiune pe DN1B

Polițiștii Serviciului Rutier Prahova desfășoară, miercuri seara, o amplă...