- Publicitate -

Reacția Primăriei Ploiești la focarul de infecție dintr-un bloc produs de un locatar

Locatarii unui bloc de pe strada Libertății din Ploiești, disperați din cauza focarului de infecție în care, spun ei, trăiesc din cauza unui vecin recalcitrant, „certat” cu normele minime de igienă.

În bloc, spun oamenii, mirosul este insuportabil, teama acestora, la momentul de față, fiind aceea că, în orice moment, s-ar putea îmbolnăvi.

- Publicitate -

Cazul a fost prezentat de Observatorul Prahovean aici: Focar de infecție într-un bloc din Ploiești din cauza unui locatar. Vecinii sunt terorizați

După publicarea articolului, Primăria Ploiești a reacționat și a transmis următorul punct de vedere:

- Publicitate -

”Persoana la care se face referire în articol a fost notificată, atât în scris cât și cu ocazia verificărilor întreprinse de către reprezentanții Serviciului Locuințe Sociale în vederea respectării normelor prevăzute în art. 6 din contractul de închiriere, cu privire la obligația chiriașului de a păstra curățenia în locuință și pe spațiile comune.

I s-a pus în vedere, de asemenea, să manifeste un comportament corespunzător față de ceilalți locatari. În cazul în care nu se va conforma, i s-a comunicat că va fi acționat în instanță în vederea rezilierii contractului de închiriere și evacuarea din imobil.

Pentru nerespectarea normelor de igienă în locuință, persoana în cauză a fost sancționată contravențional de către reprezentanții Poliției Locale Ploiești”.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Cât costă, de fapt, încălzirea în Ploiești: centrală proprie vs. Termo

Luna ianuarie a adus facturi mai mari la încălzire...

100.000 de prahoveni fără apă: vinovat identificat, dar nimeni sancționat. Riscul rămâne

Peste 100.000 de prahoveni au rămas fără apă potabilă...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -