- Publicitate -

Ploieșteanul Alexandru Pișcan, acuzat de spionaj în favoarea Rusiei, condamnat la cinci ani de închisoare

Data:

Alexandru Piscan, ploieșteanul acuzat că ar fi transmis informații secrete către Federația Rusă, a fost condamnat la închisoare, cu executare, după ce fusese trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru trădare, a declarat pentru gandul.ro avocatul acestuia, Mihai Gârbea.

- Publicitate -

Alexandru Piscan era în stare de arest, după ce judecătorii, inclusiv cei de la instanța supremă, au respins în mod repetat schimbarea măsurii preventive în arest la domiciliu.

La aproximativ opt luni după ce a fost reținut și arestat de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) pentru trădare prin transmitere de secrete rușilor, Alexandru Piscan a fost condamnat, după ce fost trimis în judecată și a ajuns în fața Curții de Apel București.

„Consider că este o pedeapsă echilibrată, corectă, care în mod sigur o să atingă scopul procesului penal. El sigur va înțelege care va trebui să fie conduita lui de acum încolo.

- Publicitate -

Recunoscând, avea o pedeapsă orientată spre 6 ani și șapte, opt luni, cum au cerut procurorii, instanța a apreciat 5 ani și șase luni că e îndestulător, probabil făcând trimitere la circumstanțele atenuante judiciare”, a declarat luni avocatul Mihai Gârbea.

Vă reamintim că, potrivit DIICOT, din probatoriul administrat în cauză a reieșit că începând cu anul 2022 acesta a procedat la supravegherea unor obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea, colectând informații cu caracter militar și efectuând fotografii privind tehnica militară de luptă și deplasarea personalului în zona de graniță cu Ucraina, pe care le-a transmis către diplomați din cadrul Ambasadei Federației Ruse la București.

Alexandru Pișcan își anunțase în martie intenția de a candida pentru fotoliul de primar al Ploieștiului, la alegerile locale din 2024

- Publicitate -

Cum ți se pare subiectul?

Loading spinner

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

- Publicitate -

Antreprenori de succes

Exclusiv

Ce vrea Cătălin Dragomir, Crazy Bubble, de la Primăria Ploiești în 2025

Observatorul Prahovean începe, la debutul anului 2025, o serie...

Observatorul Prahovean, liderul presei locale online din 2024

Observatorul Prahovean și-a consolidat anul trecut poziția de lider...

Radu Oprea este noul șef al cancelariei primului ministru

Fostul parlamentar PSD de Prahova și ministru al Economiei,...

De ce nu pot fi plătite taxele și impozitele pe 2025 la primăriile din Prahova

Prahovenii care au vrut să-și plătească taxele și impozitele...

Surpriza pe care a avut-o un ploieștean când a vrut să-și plătească impozitul pe 2025

Un ploieștean care a vrut astăzi să-și plătească taxele...
- Publicitate -

Știri noi

[VIDEO] Incendiu la un grajd din comuna Izvoarele, în Prahova. Pompierii se chinuie să-l localizeze

Un incendiu a izbunit sâmbătă seară, în Prahova, în...

FC Petrolul, înfrângere la limită în fața bulgarilor de la CSKA 1948. Scor 2-3

FC Petrolul a cedat la limită în cel de-al...

Carburanții din România, mai scumpi decât în țările dezvoltate. Țara noastră a detronat și Spania

Prețurile carburanților din România au depășit costurile din alte...

Nouă taxă pentru șoferi. Propunerea unui deputat, pe masa autorităților

O parte din șoferii din România ar putea plăti...

Protest împotriva partidului de extremă dreaptă în Germania. Manisfestanții scandează „Nu naziştilor!”

Câteva mii de manifestanţi adunaţi sâmbătă în estul Germaniei...
- Publicitate -

Emisiuni

200 de Elevi din Prahova unesc comunitatea pentru a ajuta doi frați orfani

Cel mai recent episod al podcastului „Ploieștiul Nostru” îl...

Cine este noul președinte al Consiliului Județean al Elevilor Prahova? [VIDEO]

În cadrul noului episod al podcastului Ploieștiul Nostru, Alesia...

Rezultatele alegerilor parlamentare din Prahova [VIDEO]

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...
- Publicitate -

Vox Publica

De ce ”ordonanța trenuleț” este o mizerie

Celebra ordonanță trenuleț (OUG 156/2024) a fost publicată în...

Studenții sunt supărați pe limitarea facilităților de transport CFR. De ce?

Românii s-au obișnuit cu pomenile, cu gratuitățile, cu subvențiile,...

Care-i faza că David Popovici și-a luat Porsche?

Campionul român la înot, multiplu medaliat olimpic, mondial și...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

- Publicitate -

Cutremur în Prahova. Ce magnitudine a avut

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a...

Incendiu la o casă din Comarnic. Un bărbat a fost găsit carbonizat

Un incendiu a izbucnit, vineri seara, în jurul orei...

Scandalul scumpirilor de la Hidro Prahova. Explicațiile operatorului, care îl atacă pe Nanu

După ce Observatorul Prahovean a publicat articolul Hidro Prahova a...