spot_img
- Publicitate -

Câini de luptă și bani falși găsiți în urma perchezițiilor care au vizat inclusiv familia Austrianu

Data:

Procurorii DIICOT Ploiești au oferit marți noi detalii despre operațiunea Ghost Guns demarată luni dimineață, în urma căreia mascații au efectuat peste 130 de percheziții domiciliare, inclusiv în Prahova.

- Publicitate -

Vă reamintim că printre persoanele vizate de descinderi s-a numărat și familia Austrianu din Ploiești, socrul lui Tzancă Uraganu, dar și un cântăreț de muzică trap.

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Ploiești continuă cercetările față de 65 de suspecți și un inculpat, cu privire la care s-a dispus, în cursul zilei de ieri, măsura controlului judiciar sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, contrabandă calificată, trafic de droguri de risc și trafic de droguri de mare risc.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate au fost identificate și ridicate un pistol (armă letală), 6 arme (neletale) supuse autorizării, elemente de muniție (cartușe), mai multe recipiente conținând substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive precum și sisteme de stocare a datelor care vor fi  supuse perchezițiilor informatice în condițiile legii.

Când scăpăm de frig și ploi

Vremea se menține deosebit de rece față de specificul acestei perioade în continuare. Astăzi la Ploiești maxima se va situa în jurul valorii de...
- Publicitate -

De asemenea, au fost indisponibilizate sume de bani în lei și euro, ce prezintă elemente de contrafacere.

Pe parcursul  activităților menționate  au fost descoperiți  mai mulți câini „de luptă”, care prezentau urme de rănire.

Citește și:

Percheziții masive în Prahova. A început operațiunea ”Ghost guns” [VIDEO]

„Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, au mai transmis reprezentanții DIICOT

- Publicitate -

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...
- Publicitate -

Exclusiv

Simion sau Dan? Rezultatele sondajului Observatorul Prahovean

Sondajul Observatorul Prahovean cu privire la opțiunile de vot...

Artown Festival Ploiești caută pereți pentru opere de artă

De trei ani de zile fațadele clădirilor din Ploiești...

Cum a adus un tată dansul la Ploiești pentru copiii speciali

Povestea înființării primei secții sportive pentru copiii cu dizabilități...

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Zeci de case din Ploiești vor fi demolate. Oamenii sunt disperați

Situație revoltătoare în Ploiești. Aproximativ 50 de case de...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Tocuri pe biciclete: Paradă de grație în Ploiești

Sâmbătă, 10 mai 2025, în Ploiești, a avut loc...

O nouă înfrângere pe Ilie Oană. Petrolul – Oțelul: 1 – 3

Petrolul Ploiești – Oțelul Galați au disputat, luni, pe...

Reducerea tarifelor la importuri. Bursele americane, în creștere

Acordul dintre SUA și China, privind reducerea tarifelor reciproce...

Ce și cu cât plătim mai mult din cauza creșterii euro

Cursul leu/euro a atins, în această perioadă, un nivel...

Disperare la Filarmonică: „Avem rate și copii de crescut”

Zeci de angajați ai Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploiești...
- Publicitate -

Emisiuni

Se poate și la Ploiești. Orașul se schimbă

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...
- Publicitate -

Vox Publica

Decalogul jurnalistului

Trăim într-o epocă în care oricine poate, cu un...

De ce simțim atâta frică zilele astea?

Crearea a două tabere între membrii aceleiași populații este...

Ploieșteancă din Diaspora după vot: „Stau cu inima strânsă”

Votul din 4 mai a generat o imagine distorsionată...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Salarii reduse cu 20% la Filarmonică. Întâlnire cu city managerul

În această după amiază are loc o întâlnire între...

Participare record la Dac warrior 2025. Lista câștigătorilor

Ediția din acest an a competiției Dac Warrior, desfășurată...

Trafic oprit pe DN1B Ploiești-Buzău. Accident la Săhăteni

Traficul rutier pe DN1B Ploiești Buzău este oprit în...

Restricții de trafic în Ploiești. Meci Petrolul-Oțelul Galați

Autoritățile au decis impunerea mai multor restricții de trafic...
- Publicitate -

168 de locuri la Colegiul Militar Breaza. A început admiterea

A început prima etapa de admitere la Colegiul Militar...

Când scăpăm de frig și ploi

Vremea se menține deosebit de rece față de specificul...

Urșii au început să coboare în zonele locuite din Prahova

Două mesaje RO-Alert au fost emise de ISU Prahova...

DN1A distrus de traficul greu. Risc major de accidente la Zalhana

DN1A este unul dintre cele mai intens circulate drumuri...