spot_img
- Publicitate -

SURSE: Andrei Volosevici va fi cercetat în libertate, sub control judiciar, în dosarul Hale și Piețe Ploiești

Data:

Reținerea fostului primar al Ploieștiului, în ultima sa zi de mandat, a stârnit un val de reacții nu doar în comunitatea locală, știrea devenind de interes național. Pe surse, în cursul acestei zile, procurorul de caz a decis ca Andrei Volosevici să fie în continuare cercetat sub control judiciar.

- Publicitate -

În urma audierilor care s-au întins până după miezul nopții de joi spre vineri, ex-primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, jurnalistul Cătălin Stavri, de la Ziarul Incomod și alți doi oameni de afaceri au fost reținuți în dosarul Hale și Piețe”.

Fostul primar Volosevici a fost audiat timp de mai multe ore de procurori, într-un dosar în care se fac cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă, trafic de influenţă, santaj, uzurparea funcţiei, ultraj, purtare abuzivă.

Potrivit unui comunicat oficial al procurorilor, fostul primar al Ploieștiului, Andrei Volosevici, este acuzat de procurori, într-un comunicat oficial, că, în perioada aprilie-septembrie 2021 a adresat injurii şi ameninţări, în mod repetat, preşedintelui Consiliului de Administraţie al SC HALE şi PIEŢE S.A. din acea perioadă, Simona Băicoianu, pentru ca acesta să rezilieze/încheie contracte de închiriere a unor spaţii comerciale cu încălcarea dispoziţiilor legale.

De asemenea, mai susțin procurorii, în perioada mai-octombrie 2021, suspectul Cătălin Stavri,  în calitate de jurnalist la publicația on-line locală, Ziarul Incomod, ”fiind cunoscut ca o persoană apropiată de primarul Municipiului Ploieşti, a pretins şi primit o importantă sumă de bani pentru a interveni pe lângă acesta, pentru a facilita încheierea unui contract de închiriere a unor spaţii comerciale”.

Înscrierile în Programul Rabla pentru tractoare au fost anulate 

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a anunţat luni anularea sesiunii de înscriere în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului naţional de tractoare şi...
- Publicitate -

Surse: Procurorul de caz a decis să îl pună sub control judiciar pe Andrei Volosevici, măsură similară dispusă și pentru un alt om de afaceri din acest dosar

Astfel, în urma deciziei procurorului, Volosevici și omul de afaceri nu vor mai merge în fața unui judecător de drepturi și libertăți.

Nu este și cazul jurnalistului implicat în dosar, precum și cazul unui alt om de afaceri, aceștia din urmă așteptându-și în curând decizia în fața unui judecător de drepturi și libertăți, care poate dispune arestarea preventivă, controlul judiciar sau cercetarea lor în libertate în acest dosar, fără vreo măsură.

Revenim cu detalii.

- Publicitate -

Cum ți se pare subiectul?

1 COMENTARIU

  1. Salut,ceva nu se leaga….NU sefa CA. putea sa decida rezilieri sau incheieri de contracte la SC.HALE SI PIETE SA., acesta fiind atributul dir. General,juridic,dir. Economic, daca nu este hotarare scrisa a C.A. ului atunci ne indreptam spre dir. General. Cine avea aceasta functie la momentul faptelor ?!? Cred ca ,,ceva este putred in Danemarca ” ! Daca era Pepelea,Volo nu macanea in fata ei (prietena lu”Gratiela) daca era Lungu…il intrebam pe…..Semcu !!! Baicoianca sef CA. era si consilier personal al primarului,…..deci iobag….nu trebuia sa ameninte sau sa injure …….toti stateau in genuchi si il pupau in.anus…!!!

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...
- Publicitate -

Exclusiv

Simion sau Dan? Rezultatele sondajului Observatorul Prahovean

Sondajul Observatorul Prahovean cu privire la opțiunile de vot...

Artown Festival Ploiești caută pereți pentru opere de artă

De trei ani de zile fațadele clădirilor din Ploiești...

Cum a adus un tată dansul la Ploiești pentru copiii speciali

Povestea înființării primei secții sportive pentru copiii cu dizabilități...

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Zeci de case din Ploiești vor fi demolate. Oamenii sunt disperați

Situație revoltătoare în Ploiești. Aproximativ 50 de case de...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Tocuri pe biciclete: Paradă de grație în Ploiești

Sâmbătă, 10 mai 2025, în Ploiești, a avut loc...

O nouă înfrângere pe Ilie Oană. Petrolul – Oțelul: 1 – 3

Petrolul Ploiești – Oțelul Galați au disputat, luni, pe...

Reducerea tarifelor la importuri. Bursele americane, în creștere

Acordul dintre SUA și China, privind reducerea tarifelor reciproce...

Ce și cu cât plătim mai mult din cauza creșterii euro

Cursul leu/euro a atins, în această perioadă, un nivel...

Disperare la Filarmonică: „Avem rate și copii de crescut”

Zeci de angajați ai Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploiești...
- Publicitate -

Emisiuni

Se poate și la Ploiești. Orașul se schimbă

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...
- Publicitate -

Vox Publica

Decalogul jurnalistului

Trăim într-o epocă în care oricine poate, cu un...

De ce simțim atâta frică zilele astea?

Crearea a două tabere între membrii aceleiași populații este...

Ploieșteancă din Diaspora după vot: „Stau cu inima strânsă”

Votul din 4 mai a generat o imagine distorsionată...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Salarii reduse cu 20% la Filarmonică. Întâlnire cu city managerul

În această după amiază are loc o întâlnire între...

Participare record la Dac warrior 2025. Lista câștigătorilor

Ediția din acest an a competiției Dac Warrior, desfășurată...

Trafic oprit pe DN1B Ploiești-Buzău. Accident la Săhăteni

Traficul rutier pe DN1B Ploiești Buzău este oprit în...

Restricții de trafic în Ploiești. Meci Petrolul-Oțelul Galați

Autoritățile au decis impunerea mai multor restricții de trafic...
- Publicitate -

168 de locuri la Colegiul Militar Breaza. A început admiterea

A început prima etapa de admitere la Colegiul Militar...

Când scăpăm de frig și ploi

Vremea se menține deosebit de rece față de specificul...

Urșii au început să coboare în zonele locuite din Prahova

Două mesaje RO-Alert au fost emise de ISU Prahova...

DN1A distrus de traficul greu. Risc major de accidente la Zalhana

DN1A este unul dintre cele mai intens circulate drumuri...