Ultima zi de mandat pentru primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, este și prima zi cu probleme grave într-un dosar instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. Redăm comunicatul PCA Ploiești.
UPDATE: Primarul Andrei Volosevici și jurnalistul Cătălin Stavri au fost reținuți
La data de 24.10.2024, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împreună cu ofiţeri din cadrul S.G.A. Dâmboviţa, D.G.A.-Structura Centrală, S.J.A. Buzău, I.P.J. Dâmboviţa şi jandarmi din cadrul Grupării Mobile „Matei Basarab” din Ploieşti au efectuat 7 percheziţii la locuinţele a trei inculpaţi şi sediile sociale a mai multor societăţi comerciale şi S.C. HALE şi PIEŢE S.A. Ploieşti, în dosar efectuându-se cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă, trafic de influenţă, santaj, uzurparea funcţiei, ultraj, purtare abuzivă.
În fapt, în perioada aprilie-septembrie 2021, suspectul V.A.L. (n.r. Volosevici Andrei Liviu), în calitate de primar al Municipiului Ploieşti, a adresat înjurii şi ameninţări, în mod repetat,
preşedintelui Consiliului de Administraţie al SC HALE şi PIEŢE S.A. Ploieşti pentru ca acesta să rezilieze/încheie contracte de închiriere a unor spaţii comerciale cu încălcarea dispoziţiilor legale.
De asemenea, în perioada mai-octombrie 2021, suspectul S.C., în calitate de jurnalist la o cunoscută publicaţie on-line locală, din Ploieşti, fiind cunoscut ca o persoană apropiată de primarul Municipiului Ploieşti, a pretins şi primit o importantă sumă de bani pentru a interveni pe lângă acesta, pentru a facilita încheierea unui contract de închiriere a unor spaţii comerciale.
În aceeaşi perioadă, suspectul S.C. a pretins şi primit importante sume de bani de la reprezentantul unei societăţi comerciale pentru a interveni pe lângă conducerea Agenţiei pentru Protecţia Mediului Prahova, în vederea încheierii în condiţii avantajoase a unui contract de preluare şi prelucrare a apelor uzate rezultate din procesul de fabricaţie la SC. MASPECS SRL.
La sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au fost conduse, în vederea audierii, un număr de 14 persoane.
Revenim cu detalii!