- Publicitate -

Noaptea Muzeelor la Sate, inclusiv în Prahova. Domeniul Cantacuzină, inclus în program

Data:

Distribuie articolul:

A doua ediție a Nopții Muzeelor la Sate se va desfășura pe 31 august. Ideea vine în completarea Nopții Europene a Muzeelor, eveniment cultural muzeal desfășurat la nivel international. La nocturna muzeală, participă, din Prahova, Domeniul Cantacuzino din Florești. La prima ediție din 2023, iubitorii tradițiilor și istoriei comunităților rurale au putut vedea  Muzeul Pietrei din Sângeru și au avut ocazia de a admira lucrările artistului vizual din satul Plaiu, comuna Provița de Sus, Raluca Ghideanu.

- Publicitate -

Evenimentul Noaptea Muzeelor la Sate se adresează sutelor de muzee și de colecții, private sau de stat, muzeelor vii, caselor memoriale și altor entități culturale și religioase, cu valoare istorică, culturală, educativă sau de patrimoniu, din spațiul rural românesc.

Acestea pot fi: reședințe nobiliare, castele și cetăți, biserici fortificate sau de lemn, colecții de artă religioasă care aparțin bisericilor parohiale și mănăstirilor, mori de vânt, de apă sau de hârtie, gospodării tradiționale țărănești conservate in situ sau case bătrânești, centre culturale sau de artă, ateliere de artă tradițională, monumente paleo-creștine, mausolee, situri și rezervații arheologice deschise publicului, puncte gastronomice, fierării, hambare, chiar și centre de pompieri.

„Lumea culturală a satului românesc este una magică. Este atât de neobișnuită încât riști să nu mai înțelegi diferența dintre realitate și basm. Dacă în drumul tău vei întâlni un Muzeu al Boierilor Veneției, un Muzeu de Pânze și Povești, un Muzeu al Viselor, o Fierărie Albastră, o Chilie a Zânelor sau o Fermă de Artă să știi că nu te-ai rătăcit într-o poveste fantastică, deși ai toate motivele să crezi asta. Toate aceste locuri există cu adevărat și le poți vizita pe îndelete dacă dorești să ai parte de o experiență de neuitat pe care numai „Noaptea Muzeelor la Sate” ți-o poate oferi”,  Spune Dragoș Neamu, manager Noaptea Muzeelor și Noaptea Muzeelor la Sate.

- Publicitate -

Anul acesta, în program a fost inclus și Domeniul Cantacuzino de la Florești

În după amiaza zilei de 31 august 2024 până spre seară, vă invităm să petreceți alături de noi momente frumoase la primul eveniment organizat cu prilejul Nopții Muzeelor la Sate. Aceasta este o inițiativă culturală menită să aducă la viață tradițiile, arta și istoria comunităților rurale din România.

Evenimentul este inspirat din succesul Nopții Muzeelor, dar pune accent pe patrimoniul cultural rural, oferind o platformă pentru localnici și turiști deopotrivă să descopere și să aprecieze bogăția culturală a satelor românești.

Deschidem larg porțile Domeniului Cantacuzino la ora 15:30. Arșița zilei de vară devine mai puțin apăsătoare la umbra falnicilor arbori ai domeniului.

- Publicitate -

Pregătim o zonă de ateliere de creație și meșteșug, zonă de expoziție pentru portul popular regional, obiecte din ceramică și alte surprize.

Odată cu lăsarea serii, vă oferim tururi ghidate pe Domeniul Cantacuzino pentru a afla istoria și poveștile acestui loc măreț.

Lângă ruinele palatului Micul Trianon, invitații noștri vă vor surprinde cu momente inedite culese din specificul sărbătorilor boierești de altă dată”, au transmis reprezentanții Domeniului Cantacuzino.

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Exclusiv

Declarația pe care elevii navetiști din Prahova trebuie să o completeze pentru transportul gratuit

Și în acest an, elevii care învață în școli și licee din afara localității de domiciliu, beneficiază de transport gratuit

Povestea Forum Thassos: Proiectul lui Dan Adrian Drăgan, care s-a mutat acolo din dragoste de insulă

Curaj nebun sau doar pasiune dincolo de limite? Doar un om care face ce-i place... :)

Trebuie vizat carnetul de elev pentru transportul gratuit în Ploiești? Răspunsul TCE

Tot ce trebuie să știi despre transportul gratuit al elevilor în Ploiești: documente necesare și ce tonete eliberează legitimațiile

Mașinile localnicilor din Brazi au devenit ”dalmațiene”. Petele nu au ieșit nici la spălătoriile auto

”Am crezut că este praf saharian, dar nici la spălătoria auto nu a ieșit”

Cum arată Parcul Bucov după Republik Fest [FOTO]

Imagini surprinse a doua zi după terminarea festivalului

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Mobexpert participă la Târgul de Construcții, Imobiliare și Servicii – Palatul Culturii Ploiești, 20-22 septembrie

Vizitatorii vor avea parte de oferte exclusive pe durata târgului de la Ploiești de la firmele participante

Scrisoare de mulțumire pentru medicul Inesa Barbălată: „Mi-ați dăruit o nouă speranță”

Ploieșteanca a trecut cu bine peste cumplitul diagnostic de cancer de col uterin

Razie de amploare în zona de sud a Ploieștiului

Se acționează intens în zona unităților de învățământ, precum și în apropierea stațiilor mijloacelor de transport în comun

Directorul din Primăria Ploiești care a picat concursul pentru postul ocupat de un an

Un nou sezon al emisiunii Observatorul Prahovean LIVE a debutat astăzi cu o ediție specială.

Trafic blocat în urma unui accident la intersecția străzilor Găgeni și Văleni din Ploiești

Potrivit primelor informații transmise de către IPJ Prahova, accidentul s-a produs din cauza neacordării de prioritate.
- Publicitate -
- Publicitate -

Informații utile

Medicul Alin Scarlat: Relația dintre credință și longevitate

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Directorul din Primăria Ploiești care a picat concursul pentru postul ocupat de un an

Un nou sezon al emisiunii Observatorul Prahovean LIVE a debutat astăzi cu o ediție specială.

Smiley, Andra și Puya cântă la Sinaia Forever 2024

Detalii din culisele organizării festivalului
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Mobexpert participă la Târgul de Construcții, Imobiliare și Servicii – Palatul Culturii Ploiești, 20-22 septembrie

Vizitatorii vor avea parte de oferte exclusive pe durata târgului de la Ploiești de la firmele participante

Scrisoare de mulțumire pentru medicul Inesa Barbălată: „Mi-ați dăruit o nouă speranță”

Ploieșteanca a trecut cu bine peste cumplitul diagnostic de cancer de col uterin

Razie de amploare în zona de sud a Ploieștiului

Se acționează intens în zona unităților de învățământ, precum și în apropierea stațiilor mijloacelor de transport în comun

Directorul din Primăria Ploiești care a picat concursul pentru postul ocupat de un an

Un nou sezon al emisiunii Observatorul Prahovean LIVE a debutat astăzi cu o ediție specială.
- Publicitate -