- Publicitate -

30 iunie – se naște, la Ploiești, Paul Constantinescu, cel considerat al doilea mare compozitor român după George Enescu

Data:

Distribuie articolul:

Într-o zi de 30 iunie a lui 1909 se năștea, la Ploiești, (strada Elena Doamna) Paul Constantinescu, compozitor român de origine evreiască, membru corespondent al Academiei Române și profesor la Conservatorul de muzică „Ciprian Porumbescu” din București. Paul Constantinescu a fost considerat de muzicologia românească şi universală ca fiind al doilea mare compozitor român după George Enescu.

- Publicitate -

Paul Constantinescu a  fost violinist, dirijor, compozitor, profesor, 18 ani la rând fiind profesor de armonie la Conservatorul din Bucureşti. A realizat culegeri de folclor, a susţinut prelegeri, conferinţe, emisiuni de radio şi televiziune şi a fost consilier pentru secţia de cinematografie în Ministerul Propagandei Naţionale din Bucureşti şi la Radiodifuziunea Română.

Ploieştiul a avut o însemnătate aparte în opera compozitorului. Acesta a dedicat orașului său natal, în 1961, prima simfonie compusă pentru a „ilustra“ muzical un oraş din România: „Simfonia ploieşteană“.

Filarmonica din Ploieşti poartă  numele lui Paul Constantinescu, talentatul compozitor care a încetat din viață pe 20 decembrie 1963.

- Publicitate -

30 iunie -evenimente și personalități

1866- domnitorul Carol I a depus jurământul pe noua Constituție. Constituția a fost promulgată de domn și publicată în Monitorul Oficial la 1 iulie 1866.

1905- Albert Einstein publică lucrarea „Asupra electrodinamicii corpurilor în mișcare” – avea să fie cunoscută mai tarziu ca teoria relativității.
1908-  La ora 7.40 dimineața cade meteoritul Tungus, pe malul râului Podkamennaia Tunguska în Siberia. Impactul a fost atât de puternic încât a produs cutremure de peste 5 grade pe scara Richter pe o rază de circa 1000 de kilometri.
1934 – Noaptea cuțitelor lungi. Noaptea cuțitelor lungi (în germană Nacht der langen Messer) sau „Operațiunea Colibri”, a avut loc în Germania între 30 iunie și 2 iulie 1934, când regimul nazist a executat cel puțin 85 de oameni din motive politice. Majoritatea celor uciși erau membri ai  „Batalioanelor de asalt” (SA) (în germană Sturmabteilung), o organizație paramilitară nazistă.
1936 – Se publică romanul „Pe aripile vantului” al scriitoarei americane Margaret Mitchell.
1948 – A fost creată Comisia Dunarii. Navigaţia pe Dunare va fi liberă şi deschisă vapoarelor comerciale şi mãrfurilor tuturor statelor pe picior de egalitate în ce priveşte drepturile portuare şi taxele asupra navigaţiei, precum şi condiţiile cãrora este supusã navigaţia comercialã.
1961- Moare Lee De Forest, parintele radioului, pioner american al radio-televiziunii, inventator al triodei cu vid, în 1907, fiind astfel posibilă realizarea primului aparat de radio-recepție din lume.
1961- Iese prima șarjă de aluminiu românesc la ALRO Slatina.
1973- Cea mai lunga eclipsă totală de soare a secolului XX (6 min 20 s).
1975- A murit Miron Nicolescu, matematician român, membru al Academiei Romane.
1980- La Opera Română are loc premiera operei de inspirație istorică „Horea” de Nicolae Bretan.
1995- S-a semnat, la Bruxelles, protocolul adițional la Acordul de Asociere a României la Uniunea Europeană.
1997-Hong Kong a revenit sub suveranitatea Republicii Populare Chineze, dupa 156 de ani de administrație britanică.
1997- Scriitoarea J. K. Rowling publică primul volum din seria Harry Potter.

2005- Spania legalizează căsătoria între persoane de același sex.

- Publicitate -

Ziua de 30 iunie a fost desemnată şi Ziua Social Media (#SocialMediaDay) şi a fost iniţiată de popularul website Mashable în 2010.

Social Media constă într-un grup de instrumente (site-uri web şi aplicaţii) care funcţionează cu ajutorul unui dispozitiv conectat la Internet (computer, laptop, tabletă, telefon mobil etc.) şi care au fost construite pentru a facilita comunicarea utilizatorilor de Internet şi crearea, distribuirea şi schimbul de conţinut (text, foto, video, audio, prezentări multimedia etc.) între membrii unor grupuri sociale (prieteni, colegi, familie)

Distribuie articolul:

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Exclusiv

Imagini cu puiul de delfin Baby de la unul dintre ultimele lui spectacole din Delfinariul Constanța [VIDEO]

VIDEO: Puiul de delfin Baby, născut în captivitate, a murit la delfinariul din Constanța. Un cititor ne-a trimis imagini surprinse la unul dintre ultimele spectacole în care Baby a încântat asistența cu un program de excepție.

Sala de lupte de la CS Petrolul Ploiești a fost renovată printr-o sponzorizare a Dosco România

Sala de lupte a Clubului Sportiv Petrolul Ploiești a...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Motociclist implicat într-un accident rutier în Ploiești

Accident rutier pe strada Găgeni din Ploiești

Imagini de la avaria magistralei de gaze, din Băicoi. Mai multe persoane au fost evacuate

Aproximativ 30 de persoane au fost evacuate la Băicoi,...

Au început lucrările de modernizare a Școlii din Găgeni, comuna Păulești  

Au început lucrările la clădirea Școlii din Găgeni, pentru...

Prahova, județul cu cele mai multe note de 10 la Titularizare după București

Prahova se află pe locul al doilea, după București cu cele mai multe medii de 10 la examenul de Titularizare
- Publicitate -
- Publicitate -

Informații utile

Medicul Alin Scarlat: ”Iubirea este cheia longevității”

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Candidatura lui Mircea Geoană, susținută de Partidul România în Acțiune

Cum se va implica Partidul România în Acțiune la alegerile prezidențiale din toamnă
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Motociclist implicat într-un accident rutier în Ploiești

Accident rutier pe strada Găgeni din Ploiești

Imagini de la avaria magistralei de gaze, din Băicoi. Mai multe persoane au fost evacuate

Aproximativ 30 de persoane au fost evacuate la Băicoi,...

Au început lucrările de modernizare a Școlii din Găgeni, comuna Păulești  

Au început lucrările la clădirea Școlii din Găgeni, pentru...
- Publicitate -