- Publicitate -

Alegeri locale 2024. Ce așteptări au ploieștenii în urma votului

Data:

Distribuie articolul:

O datorie morală, dar și pentru alegerea celor care sunt responsabili și care au dragoste pentru Ploiești. Cel puțin așa spun ploieștenii care au mers, duminică, la secțiile de vot din zona centrală a municipiului. Până la ora 15.00, la Ploiești, cei mai conștiincioși votanți au fost la Secția 80 de la Școala Generală I.A Basarabescu.

- Publicitate -

La Ploiești, duminică, sunt deschise 157 de secții de votare, din totalul de 624 din Prahova. Prezența cea mai mare, la nivelul municipiului, a fost înregistrată, până la ora 15.00, la secția 80 de la Școala Generală I.A Basarabescu, unde au mers la vot peste 430 de persoane.

Cei mai mulți ploieșteni intervievați la ieșirea de la urne au susținut că a merge la vot este o datorie morală.

În primul rând este o datorie morală, dar și să se aleagă cel care merită să fie ales, evident”, ne-a mărturisit o ploieșteană.

- Publicitate -

Mihai nu a lipsit la niciun scrutin din 1990 până în prezent. Spune că își dorește „un progres important pentru țară, pentru democrație, liniște și bineînțeles un trai mai bun”.

În primul rând pentru Ploiești să fie condus responsabil, cu dragoste pentru Ploiești, cu dragoste pentru cetățeni… Și când spun dragoste mă refer la responsabilitate. El este un oraș frumos, dar încă are nevoie de umblat la estetică…”, a precizat Rodica, menționând că trebuie rezolvată problema gunoaielor.

Reamintim faptul că secțiile de vot sunt deschise duminică până la ora 22.00, cu o excepție. Programul de la secțiile de vot poate fi prelungit până la ora 23.59 în cazul în care la ora 22.00 încă mai sunt persoane la rând care doresc să-și exercite acest drept.

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Exclusiv

UPDATE-Lista primarilor aleși în localitățile din Prahova. Rezultate alegeri locale 2024

Observatorul Prahovean a publicat în timp real rezultatele numărătorii...

Observatorul Prahovean, lider de audiență în ziua votului la alegerile locale 2024

Observatorul Prahovean a fost lider de audiență în Prahova...

Andrei Volosevici a pierdut Primăria Ploiești (surse)

Andrei Volosevici, actual primar al Ploieștiului, a pierdut alegerile...

Sinteza „realizărilor” primarului Andrei Volosevici, la final de mandat 2020-2024

La final de campanie electorală ne-am propus să prezentăm...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -

Informații utile

Ce este promisiunea de vânzare-cumpărare a unui apartament

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

Robin Mihai este triplu medaliat cu aur la Campionatul Mondial de Kempo IKF cu sprijinul Supermarket La Cocoș

Ce ar fi sportul ploieștean fără implicarea oamenilor de...

Medicul Alin Scarlat explică puterea sentimentului de scop în viață

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Ce are de gând cu Ploieștiul. Invitat Mihai Polițeanu, primarul ales [LIVE]

Mihai Polițeanu, primul primar independent care a fost ales...

Cum ar fi putut arăta Ploieștiul dacă primar era Cristian Stan de la Târgoviște [VIDEO]

În timp ce primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, invocă tot...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

- Publicitate -