- Publicitate -

Amenzi de 20.000 de lei, aplicate de către polițiștii prahoveni pentru exploatarea și comercializarea lemnului

Polițiștii Serviciului de Ordine Publică- Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, au desfășurat joi, 23 mai, acțiuni pe linia verificării modului de respectare a legislației privind circulația, depozitarea, prelucrarea, comercializarea și exploatarea materialului lemnos.

Au fost verificați 6 agenți economici, controlate 9 mijloace de transport, care transportau materiale lemnoase, context în care au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, conform Legii nr. 171/2010. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de 20.000 de lei.

- Publicitate -

De asemenea, au fost confiscați 69,25 de metri cubi, lemn de foc, diverse specii, în valoare de 17.568,07 de lei.

Spre exemplu, cu ocazia verificărilor efectuate privind efectuarea de transporturi de materiale lemnoase de către un bărbat domiciliat în com. Podenii Noi, persoană autorizată de către Garda Forestieră Ploiești ca transportator profesionist, a rezultat că acesta ar fi transportat fără respectarea prevederilor legale în domeniu (Legea nr. 171/2010 și H.G. nr. 497/2020) volumul total de 56,86 mc material lemnos, lemn de foc diverse specii.

- Publicitate -

Față de persoana în cauză, s-a luat măsura sancționării contravenționale și s-a dispus măsura complementară de confiscare valorică a volumului de 56,86 metri cubi material lemnos, lemn de foc diverse specii.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Comportament scandalos al Hotnews în cazul reclamelor care divizează românii

Printr-un articol publicat ieri despre atacul asupra sistemului bancar...

HotNews și Cătălin Tolontan preiau investigațiile Observatorul Prahovean despre fake news-urile care vizează băncile

Tema campaniilor de dezinformare care folosesc identitatea unor persoane...

Nae Constantin, despre situația de la Petrolul: „ După zece ani, problemele sunt aceleași!”

Nicolae Constantin este antrenorul care a promovat-o pe Petrolul...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -