Ambasada României în Statele Unite ale Americii a felicitat, printr-o postare pe Facebook, cele două echipe din România, câștigătoare ale Campionatului Mondial de la Houston. Este vorba despre echipa „Al Citizens” din Focșani, campioană mondială, și echipa RO2D2 a C.N.„Mihai Viteazul” din Ploiești, vicecampioană a lumii la competiția unde au fost înscrise peste 200 echipe de pe întreg mapamondul.
La competița de peste Ocean, România a făcut o figură fantastică. Echipele care au ajuns în mare finală și care și-au adjudecat titlurile de campioană și vicecampioană sunt „Al Citizens” a C.N. „Al.I. Cuza” din Focșani și RO2D2 a C.N. „Mihai Viteazul din Ploiești”.
Citește și: Echipa de robotică a C.N. „Mihai Viteazul” din Ploiești, vicecampioană mondială la Houston
Ambasada României în Statele Unite ale Americii a transmis un mesaj de felicitare celor două echipe de robotică pentru „performanța remarcabilă” de la Houston.
„Felicitări echipelor de robotică din România pentru performanța deosebită de la First Tech Challenge, Campionatul Mondial de Robotică ce a avut loc la Houston, în Texas. România este campioana lumii pentru a doua oară. Echipele românești de la C.N. „Al. I. Cuza” din Focșani și C.N. „Mihai Viteazul” din Ploiești pac parte din echipele care au câștigat primul și al doilea loc la FTC, Competiția Mondială de Robotică”.