- Publicitate -

Bătaie în afara unui cabinet psihologic din Ploiești. Un bărbat s-a ales cu dosar penal

Data:

Distribuie articolul:

Scandal în afara unui cabinet psihologic de pe strada Maramureș din Ploiești. Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost lovit în zona abdomenului de un altul, motivul fiind acela că minora care însoțea victima și care este, deopotrivă, tatăl copilului, fusese încredințată prin hotărâre judecătorească mamei, adică fostei soții.

- Publicitate -

În cauză, polțiștii au deschis dosar penal siub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe.

„La data de 25 martie, in jurul orei 18.30, polițiștii din cadrul Secției nr.1 de Poliție Ploiești au fost sesizați în mod direct de către un bărbat de 37 de ani, din municipiul Ploiești care a sesizat faptul că ar fi fost agresat de către un bărbat, în urmă cu scurt timp.

Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce bărbatul se afla pe strada Maramureș, în afara unui cabinet de specialitate, împreună cu fiica sa, la fața locului a apărut fosta soție, împreună cu un bărbat, între cei doi izbucnind în conflict, în urma căruia, acesta din urmă l-ar fi lovit în zona abdomenului pe bărbatul de 37 de ani.

- Publicitate -

Ulterior, femeia ar fi luat-o pe minoră cu aceasta, minora fiind încredințată mamei prin hotărâre judecătorească definitivă, fiind stabilită locuința minorei la domiciliul acesteia.

În cauză, polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe”, au transmis reprezentanții IPJ Prahova.

Distribuie articolul:

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

spot_img

Exclusiv

Cine este responsabil de incendiul din Ploiești pentru care a fost emis un mesaj RO ALERT

Vinerea trecută, un incendiu a izbucnit într-o hală dezafectată...

Nași, fini, afini și prieteni ai lui Andrei Volosevici, plătiți regește din banii ploieștenilor. Primărie de cumetrie

Peste un milion de lei, din banii ploieștenilor. Atât a plătit primăria Ploiești și instituțiile subordonate pentru neamurile și apropiații primarului Andrei Volosevici, în anul fiscal 2022, sub formă de salarii, prime, sporuri și idemnizații.

S-a redeschis circulația rutieră pe Bulevardul Independenței din Ploiești [FOTO-VIDEO]

În această dimineață s-a redeschis circulația rutieră pe Bulevardul...

Curse ilegale de mașini și drifturi la Sala Sporturilor Olimpia din Ploiești [VIDEO]

De ani buni, locuitorii din zona Sălii Sporturilor din...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Cei doi bărbați din Târgșoru, care și-ar fi tâlhărit prietenul, au fost arestați preventiv

Cei doi suspecți care și-ar fi tâlhărit prietenul în...

Air Retro 2024 & FlyIn are loc sâmbătă, pe Aerodromul de la Șirna

Retromobil Club România și Zborcadou.ro organizează sâmbătă, 18 mai,...

A dispărut o bandă de circulație de pe Bulevardul Indepnendenței din Ploiești după noile marcaje rutiere [VIDEO]

Marcajele rutiere efectuate pe tronsul recent reabilitat al Bulevardului...
- Publicitate -
- Publicitate -

Informații utile

Ce este promisiunea de vânzare-cumpărare a unui apartament

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

Robin Mihai este triplu medaliat cu aur la Campionatul Mondial de Kempo IKF cu sprijinul Supermarket La Cocoș

Ce ar fi sportul ploieștean fără implicarea oamenilor de...

Întreruperi de energie electrică în Ploiești și Prahova în perioada 20-24 mai. Zonele afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Cum influențează activitatea fizică longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Air Retro 2024 & FlyIn are loc sâmbătă, pe Aerodromul de la Șirna

Retromobil Club România și Zborcadou.ro organizează sâmbătă, 18 mai,...
- Publicitate -