- Publicitate -

FC Petrolul Ploiești, mesaj emoționant de adio după moartea lui George Nicolescu, cel care a compus și cântat imnul „lupilor galbeni”

Data:

Distribuie articolul:

Regretatul George Nicolescu a fost un susţinător al ”lupilor galbeni”, iar în 2002 a compus și interpretat imnul Petrolului. În semn de regret, reprezentanții clubului ploieștean au transmis un mesaj de condoleanțe emoționant la auzul veștii că îndrăgitul artist nu mai este.

- Publicitate -

„Rămas bun, George Nicolescu! Maestrul George Nicolescu, cel care a dat naștere imnului Petrolului Ploiești, s-a stins din viață, astăzi, la vârsta de 74 de ani.

Născut în Ploiești, pe 12 martie 1950, George Nicolescu s-a remarcat cu vocea sa caldă, plina de emoție, lansând, de-a lungul anilor, o serie de șlagăre arhicunoscute, precum „Eternitate”, ”Prefă-te inimă în stea” sau „Cântec pentru sănătatea ierbii”!

În 2002 a compus și interpretat imnul Petrolului, echipa sa de suflet, pe care, ulterior, a avut ocazia să-l cânte și de pe scenă, la inaugurarea noului stadion „Ilie Oană”.

- Publicitate -

Rămas bun, Maestre! Condoleanțe familiei îndoliate!”, au transmis cei de la FC Petrolul Ploiești.

George Nicolescu fusese operat vinerea trecută și, chiar dacă intervenţia chirurgicală a fost una reuşită, starea lui George Nicolescu s-a agravat ulterior. După operație, artistul a făcut bronhopneumonie și a fost mutat la terapie intensivă, acolo unde, în cele din urmă, a decedat.

Distribuie articolul:

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

spot_img

Exclusiv

Cine este responsabil de incendiul din Ploiești pentru care a fost emis un mesaj RO ALERT

Vinerea trecută, un incendiu a izbucnit într-o hală dezafectată...

Nași, fini, afini și prieteni ai lui Andrei Volosevici, plătiți regește din banii ploieștenilor. Primărie de cumetrie

Peste un milion de lei, din banii ploieștenilor. Atât a plătit primăria Ploiești și instituțiile subordonate pentru neamurile și apropiații primarului Andrei Volosevici, în anul fiscal 2022, sub formă de salarii, prime, sporuri și idemnizații.

S-a redeschis circulația rutieră pe Bulevardul Independenței din Ploiești [FOTO-VIDEO]

În această dimineață s-a redeschis circulația rutieră pe Bulevardul...

Curse ilegale de mașini și drifturi la Sala Sporturilor Olimpia din Ploiești [VIDEO]

De ani buni, locuitorii din zona Sălii Sporturilor din...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Bursă pentru elevi la Ploiești. Oferta liceelor și universităților, la Palatul Culturii

Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova organizează în perioada 20-23 mai...

Înșelăciune în parcarea Kaufland Vest din Ploiești

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru înșelăciune pe...

Primarul din Plopeni a făcut primul demers pentru renunțarea la serviciile Rosal și Hidro Prahova

Dragoș Niță, primarul orașului Plopeni, a anunțat că vrea...

A fost identificată victima accidentului mortal de tren de la Gara de Vest Ploiești

Polițiștii au reușit să identifice victima accidentului mortal de...

Accident pe DN 1, la Sinaia. UPDATE

Un accident rutier produs pe DN 1, la Sinaia,...
- Publicitate -
- Publicitate -

Informații utile

Ce este promisiunea de vânzare-cumpărare a unui apartament

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

Robin Mihai este triplu medaliat cu aur la Campionatul Mondial de Kempo IKF cu sprijinul Supermarket La Cocoș

Ce ar fi sportul ploieștean fără implicarea oamenilor de...

Întreruperi de energie electrică în Ploiești și Prahova în perioada 20-24 mai. Zonele afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Cum influențează activitatea fizică longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Bursă pentru elevi la Ploiești. Oferta liceelor și universităților, la Palatul Culturii

Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova organizează în perioada 20-23 mai...

Înșelăciune în parcarea Kaufland Vest din Ploiești

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru înșelăciune pe...

Primarul din Plopeni a făcut primul demers pentru renunțarea la serviciile Rosal și Hidro Prahova

Dragoș Niță, primarul orașului Plopeni, a anunțat că vrea...

A fost identificată victima accidentului mortal de tren de la Gara de Vest Ploiești

Polițiștii au reușit să identifice victima accidentului mortal de...
- Publicitate -