Mai multe străzi din Ploiești sunt afectate miercuri de o avarie la rețeaua de alimentare cu energie electrică.
Potrivit informațiilor afișate pe site-ul Distribuție Energie Electrică România, străzile din Ploiești afectate sunt: Arhitect Toma Socolescu, Nucetului și Abrud.
Totodată, problemele la alimentarea cu energie electrică sunt resimțite și de abonații domiciliați în apropierea străzilor menționate mai sus.
Avaria a fost înregistrată miercuri dimineață la ora 10.00 și are un timp estimat de remediere de patru ore.
Cel puțin în teorie, ploieștenii afectați de avarie urmează să fie realimentați începând cu ora 14.00.