Un tânăr de 20 de ani care s-a urcat la volan sub influența alcoolului a provocat un accident rutier noaptea trecută în Ploiești, pe strada Democrației. În urma evenimentului acesta a fost rănit și transportat la spital.
Accidentul a avut loc în jurul orei 03.15, în zona podului de pe strada Democrației din Ploiești.
În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, din primele verificări reieșind faptul că un tânăr de 20 de ani în timp ce conducea un autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu balustrada și gardul metalic de la baza podului.
În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporala a tânărului în cauză, care a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.