Președintele Consiliului Județean Prahova nu-și poate relua funcția, cel puțin până la finalul perioadei de control judiciar, urmare a respingerii contestației pe care acesta a depus-o împotriva măsurii.
Tribunalul Municipiului București i-a respins contestația lui Iulian Dumitrescu, decizia fiind definitivă.
Minuta instanței: „S-a respins ca nefondată plângerea formulată de către inculpatul D.I. împotriva ordonanței DNA prin care s-a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar față de inculpat pe o perioadă de 60 de zile.
S-a menținut ordonanța de luare a măsurii preventive a controlului judiciar emisă de procurorul din cadrul DNA cu privire la inculpatul D.I.. A fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare”.
Procurorii DNA au făcut pe 1 februarie 16 percheziții la domiciliul președintelui CJ Prahova Iulian Dumitrescu (PNL) și la membri ai familiei acestuia.
Conform procurorilor, Dumitrescu este suspectat de luare de mită și fals în declarații alături de alte persoane. DNA susține că Dumitrescu a cerut mită 47,5 milioane de lei de la un om de afaceri și ar fi primit 16 milioane de lei.
După aceste percheziții, Iulian Dumitrescu a demisionat din toate funcțiile deținute în PNL, atât la nivel central, cât și local.
Rămâne în continuare în funcția de președinte al CJ Prahova, însă este suspendat din această funcție pe perioada controlului judiciar.