- Publicitate -

Un elev bătăuș de la Școala Gimnazială„ Andrei Mureșanu” din Ploiești a terorizat o clasă întreagă: „A lovit-o chiar și pe mama lui”

Data:

Este din nou scandal la o școală din Ploiești. După ce, la începutul acestui an, 21 de părinți care au copiii la clasa a IV-a A, de la Școala Gimnazială „Elena Doamna” au decis să nu-i mai trimită pe cei mici la cursuri din cauza unui coleg recalcitrant care, spuneau ei, „îi lovește și îi jignește”, situația se repetă, de data aceasta cu un elev de clasa a VI-a de la Școala Gimnazială „Andrei Mureșanu”. Băiatul de doar 12 ani își agresează fizic nu doar colegii, dar și pe propria mamă, din spusele conducerii școlii. Femeia se simte depășită de situație și a transmis directorului unității „să facă ce vrea cu acest copil, fiindcă ea nu mai poate”.

- Publicitate -

„Toată clasa e sub teroare din cauza acestui elev. Pe fiica mea a dat-o cu capul de bancă, am vrut să îi scot certificat medico-legal. Pe toți îi lovește, îi scuipă, îi jignește.

Unui alt băiețel i-a dat cu pumnii și picioarele în burtă și în cap, i-a sucit mâna la spate, aproape să i-o rupă. Pe altul l-a bruscat atât de puternic încât s-a lovit cu coloana de colțul băncii. Nu se poate. Sunt copii în această clasă care deja merg la psiholog fiindcă pentru ei școala, din cauza acestui coleg, a devenit un coșmar. Ne este frică să îi mai lăsăm la cursuri, unii plâng și spun că nu mai vor la școală… E îngrozitor ce se întâmplă. Vrem să se facă ceva, pentru că se poate întâmpla o nenorocire”, ne-au transmis mai mulți părinți care spun că au făcut plângeri inclusiv la Poliție și la Protecția Copilului.

Citește și: Părinți care refuză să-și mai trimită copiii la școală din cauza unui elev bătăuș. Se întâmplă la Școala Gimnazială „Elena Doamna” din Ploiești

Conducerea școlii cunoaște situația, însă, mai mult decât mustrări scrise și scăderea notei la purtare până la repetenție nu poate face, exmatricularea fiind interzisă potrivit legii educației. Asta chiar dacă vorbim despre un caz de violenţă şcolară care se face remarcată printr-un grad de agresivitate sporită.

- Publicitate -

Directoarea unității, Anca Ștefănescu, ne-a precizat că „acest băiat este un copil – problemă încă de mic. Provine dintr-o familie dezorganizată, iar aceste tulburări de comportament însoțite de violență fizică sunt revărsate inclusiv asupra familiei.

Mama a fost și ea bătută din câte a povestit la ședința cu părinții, unde a venit vânătă. Anul trecut i-am confiscat un briceag … Profesorii sunt și ei jigniți de către acest elev. A primit mustrare scrisă cu propunere pentru scăderea cu 3 puncte a notei la purtare. Azi ( n.r. 1 februarie) se întrunește din nou Consiliul clasei pentru măsuri similare. Mama a refuzat ca acest elev să meargă la consiliere în cabinetul nostru școlar. Am cerut analiză psihiatrică la DGAPSC”.

Protecția Copilului Prahova, prin purtătorul de cuvânt al instituției, Corina Nicola, a confirmat faptul că acest caz este monitorizat de asistenți, urmând să fie întocmit un plan de măsuri „care să respecte atât interesele acestui minor, cât și pe cele ale colegilor agresați”.

- Publicitate -

Reprezentanții IPJ Prahova au confirmat faptul că la Secția nr. 2 de Poliție Ploiești există un dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

„La data de 27 noiembrie 2023, polițiștii Secției nr. 2 de Poliție Ploiești au fost sesizați de către o femeie, despre faptul că fiica sa ar fi fost agresată de către un coleg de clasă. În fapt, la data de 24 noiembrie 2023, în timp ce se aflau în incinta unei unități de învățământ din municipiul Ploiești, eleva de 12 ani ar fi fost agresată verbal și fizic de către un coleg de clasă, de aceeași vârstă.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Biroului Siguranţa Școlară, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracțiunii de lovire sau alte violențe”.

- Publicitate -

Cum ți se pare subiectul?

Loading spinner

1 COMENTARIU

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

- Publicitate -

Antreprenori de succes

Exclusiv

De ce întârzie facturile de curent Electrica Furnizare

Mai mulți cititori ne-au sesizat că nu au mai...

De ce nu a funcționat brățara de monitorizare în cazul crimei din Câmpina

Apar noi detalii cu privire la crima odioasă petrecută...

Protest al chirurgilor la Spitalul Județean Ploiești

Zece medici de la Secția Chirurgie 2 de la...

Ce vrea Liviu Drăghici de la administrația locală Ploiești

Observatorul Prahovean începe, la debutul anului 2025, o serie...

Ce se întâmplă cu drumul expres Găești – Ploiești în Prahova

Drumul expres Găești – Ploiești, una dintre investițiile majore...
- Publicitate -

Știri noi

Petrolul, remiză în deplasare cu Oțelul

Oțelul și Petrolul au terminat la egalitate, 0-0, meciul...

Polițist din Argeș, două accidente rutiere în câteva minute

Un polițist din Argeș este cercetat penal și disciplinar...

Pacienta a spitalului Boldescu Ploiești, victimă a unui furt

O femeie internată la secția exterioară Boldescu a Spitalului...

Un oficial al Oțelului a murit înaintea meciului cu Petrolul

Tragedie la stadionul din Galați, cu puțin timp înaintea...

Protest AUR cu aproximativ 1000 de persoane la Ploiești

Aproximativ 1000 de persoane iau parte sâmbătă la protestul...
- Publicitate -

Emisiuni

Hidro Prahova are printre cele mai mari tarife din țară

În emisiunea Observatorul Prahovean  LIVE de joi, 16 ianuarie,...

Escrocherii în numele unor vedete precum Esca, Delia sau Măruță

În ultima emisiune Observatorul Prahovean LIVE, de vineri, 10...

Schimbarea de la Ploiești

În prima ediție a emisiunii Observatorul Prahovean LIVE din...
- Publicitate -

Vox Publica

Să ne lăsăm prostiți în halul ăsta?

La cererea președintelui Consiliului Județean Prahova (CJPh), Virgiliu Nanu...

PSD și PNL, blat cu Georgescu. Crin Antonescu este degeaba

În primul tur al alegerilor prezidențiale de anul trecut,...

Cum ar fi văzut cartierul 9 Mai din Ploiești de un optimist, un pesimist și un realist

Dacă ești optimist, o simplă plimbare prin cartierul 9...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Pacienta a spitalului Boldescu Ploiești, victimă a unui furt

O femeie internată la secția exterioară Boldescu a Spitalului...

Protest AUR cu aproximativ 1000 de persoane la Ploiești

Aproximativ 1000 de persoane iau parte sâmbătă la protestul...

Cursuri gratuite de zbor și salt cu parașuta la Aerodromul Strejnicu

Aeroclubul Teritorial Ploiești (Aerodromul Strejnicu) organizează la începutul acestui...

Groapa de pe strada Cameliei din Ploiești care dă bătăi de cap șoferilor

Starea străzilor din Ploiești este departe de așteptările șoferilor...
- Publicitate -

Șofer beat, depistat de radar pe DN1 la Românești

Tupeul șoferii care pun în pericol siguranța rutieră nu...

Protest AUR în fața Prefecturii Prahova [LIVE]

Aproximativ 300 de persoane, simpatizanți AUR, protestează sâmbătă după...

Cum s-a produs accidentarea gravă a schiorului pe pârtia din Predeal

Intervenții numeroase ale salvamontiștilor, din cauza turiștilor neatenți sau...