În anul 2023, la nivelul județului Prahova au fost înregistrate 2082 de apeluri la numărul unic 119 – Telefonul Copilului. Numărul este destinat semnalării cazurilor de abuz, exploatare şi neglijare a copilului. În foarte multe dintre situații au fost derulate anchete sociale, monitorizări, dar și servicii de consiliere şi intervenţie.
Principalele probleme semnalate de copiii şi adulţii care au apelat, la nivel de județ, numărul 119 au vizat abuzul fizic, emoţional, sexual, neglijarea, bullying-ul, violența în școală, plecarea voluntară de al domiciliu, refuzul copilului de a se întoarce în familie, dar și cerşetoria.
Citește și: Telefonul Copilului din cadrul DGASPC Prahova, înlocuit cu numărul unic 119, de la 1 octombrie
Potrivit reprezentanților Protecției Copilului Prahova, în urma analizării și verificărilor efectuate, în 50 de cazuri s-a impus instituirea măsurilor de protecție a copiilor abuzați sau neglijați.
Numărul unic național 119 este destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență asupra copilului, în cadrul programului guvernamental „Din grija pentru copii”. Numărul 119 este gratuit din orice rețea fixă sau mobilă și este operat de către consilierii direcțiilor de asistență socială și protecția copilului.