Pompierii prahoveni, alături de o mamă necăjită din comuna Păcureți, care crește singură cinci copii. Din dorința de a asigura acestei familii o casă pe care să o considere cămin, reprezentanții ISU s-au deplasat în zonă cu materiale de construcții, ferestre, dar și pachete cu alimente atât de necesare mai ales acum, în preajma sărbătorilor de iarnă.
„Acasă” – cu toții iubim acest cuvânt și îl păstrăm în inimă. Acasă nu sunt doar pereții și acoperișul, acolo este familia, locul în care ne așteaptă căldura, bunăstarea, iubirea și înțelegerea. Pentru unele familii acest loc se construiește greu, cu sacrificii și necaz, de aceea, în prag de sărbători, ne-am dorit să ajutăm, după puterile noastre, pe cei care se află în nevoie.
Citește și: Pompierii prahoveni au fost și anul acesta „Moș Crăciun” pentru familii nevoiașe din satul Dârvari
O mamă din comuna Păcureți crește singură 5 copii și încearcă să le ofere un cămin sigur și cald. Ea construiește o casă.
Ne-au întâmpinat cu bucurie și recunoștință, iar noi ne-am stăpânit cu greu emoțiile și am încercat să oferim încurajări și numai gânduri bune.
Sperăm ca darurile primite sa fie cu adevărat un ajutor în această perioadă, care să facă să dispară, măcar pentru câteva zile, îngrijorările și greutățile cu care se confruntă această familie! Ne-am dorit să punem umărul la construirea locului pe care 5 copii îl vor numi ACASĂ!”, este mesajul pompierilor prahoveni.